"Nu a existat dictatura jucătorilor". Punctul forte al lui Edi Iordănescu în campania de calificare pentru EURO 2024
România mai are de disputat două partide din grupa preliminară la EURO 2024, cu Israel în deplasare și cu Elveția pe teren propriu.
Naționala din Israel a pierdut, în deplasare cu Kosovo, scor 1-0, și se pregătește pentru duelul cu Elveția, restanțe din luna octombrie, urmând ca partida cu tricolorii, de pe 18 noiembrie să fie decisivă pentru ambele reprezentative.
Gică Mihali, de partea lui Edi Iordănescu
Fostul membru al Generației de Aur este de părere că tricolorii vor obține biletul pentru EURO 2024, scoțând în evidență punctul forte al selecționerului României.
"Am avut un noroc chior de la tragerea la sorți. Apoi ne-a urmărit norocul la fiecare meci: cu Elveția, cu Israel și Kosovo acasă și așa mai departe. Dar norocul și-l face și omul. Deci și l-a făcut și Edi Iordănescu.
A mers pe linia lui și ce mi-a plăcut cel mai mult e că nu mai comandă nimeni la lotul ăsta. Nu mai sunt jucători care vin să își arate ifosele. A venit Ivan și a început nu știu ce, acasă! Foarte bine. A fost un semnal senzațional dat de selecționer. Acolo a câștigat el foarte mult.
Și-a făcut un grup, ceea ce este esențial. Trebuie felicitat Edi că la el nu a existat dictatura jucătorilor. Nu există așa ceva. Bravo lui că a avut tăria să reziste la toate presiunile și nu a dat înapoi deloc", a declarat Gică Mihali, potrivit Fanatik.
Clasamentul în grupa I din preliminariile EURO 2024
- 1. România - 16p (8 meciuri, golaveraj +9)
- 2. Elveția - 15p (7 meciuri, golaveraj +12)
- 3. Israel - 11p (7 meciuri, golaveraj -1)
- 4. Kosovo - 10p (8 meciuri, golaveraj +1)
- 5. Belarus - 6p (8 meciuri, golavraj -7)
- 6. Andorra - 2p (8 meciuri, golaveraj - 14p)
Meciurile rămase de jucat în grupa României
- 15 noiembrie, ora 21:45: Israel - Elveția
- 18 noiembrie, ora 21:45: Israel - România
- 18 noiembrie, ora 21:45: Elveția - Kosovo
- 18 noiembrie, ora 21:45: Belarus - Andorra
- 21 noiembrie, ora 21:45: România - Elveția
- 21 noiembrie, ora 21:45: Andorra - Israel
- 21 noiembrie, ora 21:45: Kosovo - Belarus
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News