"Nu descoperim acum apa caldă!" Preferatul lui Răducioiu pentru postul de selecționer

Nu descoperim acum apa caldă! Preferatul lui Răducioiu pentru postul de selecționer Nationala

Naționala României ar putea avea de sâmbătă un selecționer după ce lui Mirel Rădoi i-a expirat contractul pe 30 noiembrie.

În cursă pentru postul de antrenor al tricolorilor au rămas Adrian Mutu și Edi Iordănescu, după ce Ladislau Boloni ar fi refuzat oferta lui Răzvan Burleanu. 

Actual team manager la Dinamo, Florin Răducioiu a vorbit azi, într-o conferință de presă, despre subiectul trepidant al ultimelor zile. 

Fostul mare atacant al naționalei a lăsat să se înțeleagă că alegerea optimă ar fi Edi Iordănescu, fiul fostului selecționer, Anghel Iordănescu, alături de care dinamovistul a ajuns până în sferturi, la CM din 1994.

Sfatul lui Răducioiu pentru Edi Iordănescu

"Probabil că se va termina această telenovelă, nu ştiu cum să îi spun, această căutare nesfârşită. Edward Iordănescu este un antrenor tânăr, cu experienţă evidentă a campionatului românesc, ştie foarte bine jucătorii. Văd că mai toată lumea, toţi antrenorii care au fost contactaţi au refuzat. Nu m-a surprins, pentru că echipa naţională nu este foarte competitivă, nu descoperim acum apa caldă prin aceste declaraţii. 

Cu siguranţă Iordănescu va încerca să califice echipa României, nu ştiu cum o va face. Eu îi urez succes. Nu pot să intru în alte detalii pentru că nu îl cunosc foarte bine. Va fi o misiune foarte complicată.

Aş vrea să îi dau un sfat, să încerce un joc realist al echipei naţionale, nu aşa cum au făcut cei de până acum, cu joc spectaculos, fotbal şampanie, să fie foarte realist şi să califice naţionala. Are un nume important în fotbalul românesc. Sper să iasă bine, să fie inspirat. Sunt convins că acum cei de la federaţie au făcut alegerea cea mai bună", a declarat joi Răducioiu.

Edi Iordănescu a fost ultima dată antrenor la FCSB, însă a fost îndepărtat de patronul Gigi Becali. Deși a mai avut oferte din Orient și din Grecia, tehnicianul în vârstă de 43 de ani e acum tot liber de contract. În urmă cu trei zile, el a fost la sediul FRF și a purtat discuții cu șefii de la Casa Fotbalului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!