O federație care nu înțelege importanța Nations League. Mihai Mironică scrie despre habarnismul de la FRF
Chiar și după mai multe ediții de Nations League, cei de la FRF nu înțeleg cât de importantă este această competiție.
Aș fi putut folosi o formulă atenuată ca duritate, “cei de la FRF par să nu înțeleagă”, însă noua declarație șocantă a directorului tehnic Mihai Stoichiță ne arată că aceasta este realitatea, la FRF domnește habarnismul în ceea ce privește importanța acestei competiții.
Stoichiță a afirmat că nu am retrogradat în liga a treia și că oricum el nu cunoaște regulamentul acestei competiții. Dar atunci ce cunoaște Mihai Stoichiță? Regulamentul de la “Sunt celebru, scoate-mă de aici”? Că acești celebri jucători ai naționalei tocmai ce ne-au adus în cel mai negru moment al istoriei noastre fotbalistice, fiind scoși de aici, din lumea cât de cât decentă, Liga B, și trimiși în subsolul fotbalului european, în Liga C.
Nu este o gafă de moment a șefului tehnic al fotbalului românesc. Mihai Stoichiță ne-a spus, absolut șocant, la prima ediție din Nations League, că “această competiție nu ne aduce nimic”.
Domnule Stoichiță, dragă FRF care-l ai pe acest domn șef pe partea tehnică, Nations League ne-a adus vârful nostru din ultimii 6 ani, barajul cu Islanda pentru EURO. La cât de slabi am ajuns, la cel mai scăzut nivel din istoria noastră, Nations League este o mină de aur, cea mai bună oportunitate pentru noi să ajungem la un turneu final. Datorită Nations League, puteam ajunge la EURO care a avut partide și la București dacă treceam în baraje de Islanda și Ungaria. Cel mai de succes selecționer din istoria noastră, Anghel Iordănescu, a spus că nu a existat un culoar mai bun către un turneu final decât acesta.
Ne pregătim să mergem la tragerea la sorți pentru preliminariile care vor avea loc la anul în vederea calificării la EURO. În avion se va urca și Edi Iordănescu, mulțumit de ultima impresie, partida cu Bosnia-Herțegovina. Senzația la FRF este că de-abia la anul vor începe cu adevărat luptele pentru calificarea la EURO.
Pentru că ne-am bătut joc de parcursul din Nations League, vom fi în urna a treia valorică la această tragere la sorți. În grupa noastră, vor veni balauri din primele două urne valorice. Și ne vom lamenta că va fi teribil de greu într-o astfel de grupă. Și că va fi extrem de dificil să ne calificăm. Asta pentru că nu am înțeles că trebuia să ne batem pe viață și pe moarte într-o grupă accesibilă cu Bosnia-Herțegovina, Finlanda și Muntenegru, grupă lipsită de forțe adevărate. O grupă după care puteam juca baraje tot cu echipe accesibile, cum erau Islanda și Ungaria în mandatul lui Rădoi. Pentru că în barajele din Nations League pentru EURO vin echipe accesibile, superputerile calificându-se mai mereu la turneul final din preliminariile clasice, de pe primele două locuri din grupele acestor preliminarii.
Domnule Stoichiță, dragă FRF, s-au dus preliminariile accesibile, urmează cele imposibile. Poate veți reuși într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat să înțelegeți că cea mai importantă parte a preliminariilor este Nations League.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News