Convocat de Mircea Lucescu pentru dubla cu Cipru și Lituania, Florin Niță a vorbit despre importanța obținerii unor rezultate pozitive din aceste partide, dar și despre obiectivul pe care îl are pe viitor.
"Sunt bine, gândurile sunt de a face performanță. Să câștigăm și să ne asigurăm prima poziție. Nu trebuie să lăsăm garda jos, indiferent de adversar. Trebuie să tratăm fiecare meci cu maximă seriozitate. După aceste două meciuri, dacă le câștigăm, putem spune că suntem 90% câștigători ai grupei.
Mă simt ca la 25 de ani. Sunt fericit că încă sunt aici și vreau să fiu și de acum încolo, să pun presiune pe alții (n.r. râde). Vreau să profit de fiecare clipă pe care o petrec aici, cu această echipă minunată.
Acesta este obiectivul meu (n.r. să ajung la Campionatul Mondial).
Avem o relație deschisă (n.r. cu Ștefan Târnovanu). Am vorbit cu el înainte de meciul cu Lituania, i-am spus să se monteze și să joace fotbal. Să facă ceea ce știe", a declarat portarul, într-un interviu pentru FRF TV.
Lotul convocat de Mircea Lucescu
PORTARI: Florin NIŢĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horaţiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ştefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0)
FUNDAŞI: Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 33/1), Radu DRĂGUŞIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Virgil GHIŢĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru PAŞCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicuşor BANCU (Universitatea Craiova, 41/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6)
MIJLOCAŞI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Darius OLARU (FCSB, 22/0), Adrian ŞUT (FCSB, 2/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoţia, 41/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 18/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Alexandru MITRIŢĂ (Universitatea Craiova, 20/4)
ATACANŢI: George PUŞCAŞ (Bodrum | Turcia, 45/11), Denis ALIBEC (Farul Constanţa, 40/5), Denis DRĂGUŞ (Trabzonspor | Turcia, 17/4).
Programul în Grupa C din Nations League
- Vineri, 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1 (Pittas 34′), Kosovo – ROMÂNIA 0-3 (Man 40′, R. Marin 51′-pen., Drăguş 82′)
- Luni, 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4 (Muriqi 9′-pen., 21′, Albion Rrahmani 48′, Dellova 55′), ROMÂNIA – Lituania 3-1 (Mihăilă 4′, R. Marin 87′-pen., Mitriţă 90’+2 / Kučys 34′)
- Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo (16:00), Cipru – ROMÂNIA (21:45)
- Marţi, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA, Kosovo – Cipru (21:45)
- Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
- Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45)