Tricolorii întâlnesc Cipru sâmbătă de la ora 21:45, în deplasare, ca marți, de la aceeași oră, selecționata lui Mircea Lucescu să o înfrunte pe Lituania, tot în deplasare.

Obiectivul lui Mircea Lucescu la naționala României: ”El l-a impus”

După ce se va încheia actuala ediție din Nations League, naționala va evolua în campania preliminară pentru calificarea la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii din 2026.

Mihai Stoichiță, director tehnic în cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), a susținut că Mircea Lucescu și-a setat obiectivul de a obține accederea la Cupa Mondială.

”Chiar m-am uitat la antrenamente, toţi concentraţi, toţi mobilizaţi de către Lucescu. E bine, merge bine totul, după părerea mea. Să-i batem pe cei din Cipru, şi după ne gândim şi la Lituania. Primul meci e cel mai important, e o obişnuinţă pentru toată lumea, pe acesta să-l câştigăm. După, din nou cu moral, cu atmosferă bună, mergem în Lituania.

(N.r. Unii spun că ar fi un eşec dacă nu câştigăm aici) Părerea lor. Părerea mea e cu totul alta, nu e niciun eşec. Dacă câştigăm în Cipru, mergem în Lituania. Nu mă gândesc la un meci nul, nu sunt meschin, vreau să-l câştigăm, dar şi un meci egal dacă va fi, nu e niciun eşec. Am văzut şi Lituania la Bucureşti, foarte bine chiar, în unele momente a jucat mai bine decât noi, să fim corecţi.

(N.r. Ne-ar ajuta să terminăm pe primul loc în drumul spre Mondial) Acesta e obiectivul pe care şi l-a impus Lucescu, nu noi, el şi l-a impus. Cred că-l va realiza, nu cred, sunt sigur”, a spus Mihai Stoichiță, potrivit as.ro.

Lotul României pentru ”dubla” cu Cipru și Lituania

PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 26/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0)

FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 23/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 33/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 41/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6)

MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 30/8), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 76/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 61/7), Marius MARIN (Pisa | Italia, 24/0), Darius OLARU (FCSB, 22/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 41/5), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 18/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 26/5), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4)

ATACANȚI: George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 45/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 17/4)

Programul Grupei C a Ligii Națiunilor

  • Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo (16:00), Cipru – ROMÂNIA (21:45)
  • Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA, Kosovo – Cipru (21:45)
  • Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
  • Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45)