Oficialii CFR-ului, despre posibilitatea ca Dan Petrescu să preia naționala: „Nu are clauză!”
În cazul plecării lui Rădoi, Federația Română de Fotbal trebuie să găsească o soluție pentru banca tehnică.
România a obținut doar o remiză cu Islanda, 0-0, în meciul disputat pe stadionul Ghencea, iar șansele tricolorilor de a-și asigura locul pentru barajul de calificare al Campionatului Mondial 2022 s-au redus considerabil. Elevii lui Rădoi au nevoie de ajutorul nordicilor, care trebuie să o împiedice pe Macedonia de Nord să obțină victoria în ultimul meci.
Cu toate că înaintea meciului cu Liechtenstein, de duminică, de la 19:00, în direct la PRO TV și pe VOYO, dar și LIVE VIDEO pe www.sport.ro, selecționerul a declarat că ar fi dispus să rămână, șansele că Rădoi să continue fără a obține barajul de calificare la Campionatul Mondial sunt minine. Așa că Federația trebuie să se gândească la alte nume, iar oficialii CFR au transmis că Dan Petrescu este angajat într-un proiect de durată la CFR Cluj.
„Nu are clauză. Nu ştiu, s-a negociat cu patronul, a fost o înţelegere între ei doi. Când s-a bătut palma, s-a bătut pe o perioadă mai lungă. E nevoie de continuitate”, a spus Marius Bilaşco la telekom sport.
Al treilea mandat în Gruia pentru Dan Petrescu nu a început senzațional. În primele 13 meciuri, „Bursucul” a bifat 6 victorii, un rezultat de egalitate și 6 victorii. Cu toate acestea, CFR-ul este prima în Liga 1, cu 39 de puncte după 15 etape, cu 8 puncte mai mult decât FCSB și 11 puncte peste Universitatea Craiova.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News