Olaroiu: "As fi renuntat la bani sa antrenez nationala, dar nu accept sa fiu a doua optiune!"
Cosmin Olaroiu anunta in ProSport ca ar fi fost dispus sa renunte la banii arabilor ca sa antreneze nationala, insa nu a suportat ideea de a fi a doua optiune, dupa Mircea Lucescu."Nu accept sa fiu a doua optiune si nu stau cu mana intinsa."
"Sincer, as fi renuntat la banii de aici ca sa antrenez nationala, fiindca era o onoare. Dar, pe de alta parte, nu accept sa fiu a doua optiune si nu stau cu mana intinsa." a spus Olaroiu in ProSport.
Olaroiu este aproape de a semna cu Al-Sadd, echipa care l-a impresionat inca din start cu stadionul ei, care seamana cu 'Old Trafford'. Daca va semna contractul cu echipa din Qatar, fostul antrenor al Stelei va castiga mai bine ca pana acum, 2.5 milioane de euro pe an : "Inca nu am semnat. Mai sunt niste detalii de pus la punct, legat de stafful cu care voi lucra. La salariul meu m-am inteles cu presedintele clubului, insa acum impresarii negociaza suma pe care trebuie sa o incaseze ei din afacere. Contractul este pe doi ani. Presedintele clubului m-a rugat sa incep imediat munca. Mi-a spus ca vrea sa am timp sa cunosc bine echipa pana in vara si sa pun niste lucruri la punct pentru sezonul viitor. Sincer, nu mi-a venit sa cred ce conditii au ei aici. Pai, baza lor de pregatire e peste ce au Inter si AC Milan!"
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News