Olimpiu Moruțan așteaptă cu sufletul la gură meciurile din iunie: „Trebuie să fim și mai puternici”
România - Belarus s-a terminat 2-1.
După meci, Olimpiu Moruțan a vorbit despre evoluția sa, dar și a colegilor săi de la naționala României. Fotbalistul a precizat că cele șase puncte au contat enorm pentru moralul echipei.
Olimpiu Moruțan așteaptă cu sufletul la gură meciurile din iunie: „Trebuie să fim și mai puternici”
De asemenea, Moruțan a precizat că focusul său se află în acest moment la Pisa și nu se gândește la vreun transfer. Totodată, jucătorul a specificat că își dorește să promoveze cu echipa în primul eșalon al Italiei.
„Încercăm să dăm totul să ne întoarcem în iunie și mai puternici. Ne bucurăm foarte mult că am luat cele șase puncte. Cele două meciuri pe care le-am avut acum erau foarte importante, să începem bine, să avem moral, iar în iunie să facem o altă figură frumoasă.
Nu pot să zic că eram fericit (n.r. pe final), dar important e că a trecut cu bine și că am luat cele trei puncte. Nu e bine să stai așa pe sfârșit de meci, dar în iunie sperăm să punem la punct toate lucrurile de acum.
Noi trebuie să fim mai atenți în fața porții și să dăm două-trei goluri, pentru că adversarul nu te iartă. Dacă tu nu poți să marchezi... Ați văzut și în seara asta, echipa a avut o ocazie și am primit gol, iar pe final am stat cu emoții.
Eu joc unde mă bagă antrenorul. Îmi place și în dreapta. Îmi doresc să o țin tot așa. Eu am un singur gând de când am mers în Serie B la Pisa, să promovez. Ăsta e obiectivul meu. Dacă nu e o promovare, o să vedem în vară ce e mai bun pentru mine.
Suntem un grup unit, suntem colegi. Cu majoritatea am lucrat la under-21 și ne cunoaștem foarte bine”, a spus Olimpiu Moruțan la televiziunea Digi Sport.
România - Belarus 2-1
„Tricolorii” au început în forță meciul de pe Arena Națională. Nicolae Stanciu a înscris o bijuterie în minutul 17, iar Andrei Burcă a majorat diferența doar două minute mai târziu.
Înainte de fluierul final al primei reprize, Tudor Băluță s-a accidentat, iar Edward Iordănescu a fost forțat să facă o schimbare, introducându-l, în consecință, pe Alexandru Cicâldău pe suprafața de teren.
În partea a doua a meciului, partida a fost mai tăcută. Cu toate astea, Vladislav Morozov a redus din diferență în minutul 86, dar prea târziu ca Belarus să smulgă un rezultat de egalitate.
Echipele de start:
- România: Radu – Manea, Drăgușin, Burcă, Opruț – R. Marin, Băluță, Stanciu-cpt. – Moruțan, Alibec, Man
Rezerve: Niță, Moldovan – Rațiu, Rus, Cicâldău, Munteanu, Olaru, M. Marin, Dobre, Tănase, Oct. Popescu, Sorescu
Selecționer: Edward Iordănescu
- Belarus: Plotnikov - Bykov, Volkov, Khaderkevich, Malkevich - Kovalev, Selayava, Yablonski, Ebong - Bakhar, Khvaschinski
Rezerve: Makavchik, Kudravets - Stepanov, Shvetsov, Polyakov, Shauchenka, Bacharou, Yuzepchuk, Kalpenko, Grechikho, Klimovich, Marozau
Selecționer: Georgi Kondratiev
Lotul României pentru meciurile cu Andorra și Belarus
- PORTARI: Florin Niță (Pardubice | Cehia, 19/0), Ionuț Radu (Auxerre | Franța, 2/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0);
- FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 10/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 20/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 3/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 15/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 2/0);
- MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (FCSB, 9/0), Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 28/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 8/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 9/0), Darius Olaru (FCSB, 9/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 44/2), Adrian Șut (FCSB, 0/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 56/11), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 5/1), Alexandru Dobre (Famalicão | Portugalia, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 16/5), Octavian Popescu (FCSB, 5/0);
- ATACANȚI: Florin Tănase (Al Jazira | EAU, 15/2), Denis Alibec (Farul Constanța, 27/2), Louis Munteanu (Farul Constanța 0/0).
Programul grupei României
- 19 iunie 2023: Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra (21:45)
- 9 septembrie 2023: Andorra – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția (21:45)
- 12 septembrie 2023: ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra (21:45)
- 12 octombrie 2023: Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția (21:45)
- 15 octombrie 2023: Elveția – Belarus (19:00), ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel (21:45)
- 18 noiembrie 2023: Belarus – Andorra (19:00), Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo (21:45)
- 21 noiembrie 2023: ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus (21:45)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News