Olimpiu Moruțan, cu gândul la România și dacă ar avea superputeri! Dorința fostului jucător de la FCSB
Olimpiu Moruțan știe ce și-ar dori dacă ar fi înzestrat cu o superputere.
Olimpiu Moruțan (23 ani) a renăscut la Pisa. Mijlocașul ofensiv a marcat 4 goluri și a oferit 7 pase decisive în Serie B, în cele 16 partide în care a fost utilizat. Evoluțiile bune au continuat și la echipa națională. În înfrângerea cu Slovenia, 1-2, a intrat foarte bine în actul secund, iar contra Moldovei, 5-0, a marcat primul gol pentru România.
Olimpiu Moruțan vrea ca România să se califice la Campionatul European din 2024 și să câștige Campionatul Mondial
Ales tricolorul lunii noiembrie, Olimpiu Moruțan a mărturisit că speră ca acest joc bun să se fructifice cu o calificare la Campionatul European din 2024, România urmând să dispute preliminariile cu Androrra, Belarus, Israel, Kosovo și Elveția.
„Am așteptat mult convocarea, voiam să fiu acolo. Știu ce calități am, că pot da mai mult, acum sper să ajut să ne calificăm la EURO. Am avut evoluții bune, dar au fost meciuri amicale, nu pot să trag mari concluzii.
Am vrut doar să demonstrez că pot ajuta echipa națională. Mă bucur pentru acest trofeu, am muncit mult, am demonstrat că meritam, dar este doar un început. Avem mulți jucători talentați, dar mai avem nevoie de muncă, sacrificiu, efort, pentru ca să ajutăm România să se califice. Selecționerul mi-a transmis să nu mă mai uit înapoi, să fiu mereu pregătit pentru convocare.
Noi nu simțim presiune, dar publicul vrea calificări, este normal. Grupa de EURO este dificilă, dar dacă nu facem pași greșiți, suntem atenți, putem să ne calificăm”, a declarat Olimpiu Moruțan pentru FRF TV.
Întrebat ce și-ar dori dacă ar avea superputeri, fostul jucător al FCSB-ului s-a gândit tot la echipa națională, pe care ar dori să o vadă triumfând la Campionatul Mondial.
„Aș vrea România campioană mondială”, a fost răspunsul lui Olimpiu Moruțan.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News