GALERIE FOTO Olivia Cucoș a fost atracția serii la Moldova - România 0-5! Jucătorii preferați din Liga 1 ai jurnalistei de la TeleRadio Moldova
Echipa națională a făcut instrucție cu Moldova, 5-0, la Chișinău, chiar sub privirile Oliviei Cucoș.
Pentru al doilea meci de verificare, după eșecul cu Slovenia, 1-2, România s-a deplasat la Chișinău, pentru a juca împotriva Republicii Moldova. Partidă în care tricolorii nu au avut nicio emoție și au câștigat cu un categoric 5-0.
Olivia Cucoș, o mare admiratoarea a lui Florinel Coman
La finalul meciului, Olivia Cucoș, reporterul TeleRadio Moldova, a dezvăluit că partida a produs o atmosferă incendiară. Mai mult, tânăra a precizat că un suporter și-a făcut apariția pe teren după ce jocul s-a încheiat.
„Am avut un intrus (n.r. râde). A intrat pe teren și a vrut să lovească unul dintre jucătorii noștri, dar băieții de la pază au intervenit repede. La noi este forate multă poliție în acest moment pe stadion, pentru că sunt foarte mulți suporteri, atât din România, cât și de aici.
Am văzut aseară ultrașii în pub-urile din Chișinău, nebunie totală. Toți strigau 'Unire' și eu strigam același lucru cu ei”, a declarat Cucoș Olivia pentru ProSport, la finalul meciului Moldova - România 0-5.
Reporterul Teleradio Moldova a plecat cu un regret de pe stadionul Zimbru. Acela că Edward Iordănescu (44 ani) nu i-a convocat pe Florinel Coman (24 ani) și Alexandru Albu (29 ani), jucătorii săi preferați din Liga 1.
„Mie îmi place de Coman, efectiv îl ador. Cred și în capacitățile lui. Alex Albu, de la Rapid. El joacă la națională, dar la fel, nu a fost astăzi.
Mi-au plăcut băieții din teren, au fost mult mai puternici ca ai noștri. Se vede că joacă într-un campionat mai puternic și că lotul este mai valoros”, a mai spus Olivia Cucoș.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News