OPINIE / 5 lucruri constatate dupa meciul cu Norvegia. Gabriel Chirea despre "actorii" si spectatorii de pe Arena Nationala

1. Am castigat o noua generatie de suporteri ai nationalei

Faptul ca am reusit sa batem recordul de prezenta pe stadion al unui public format doar din copii (peste 27.000) reprezinta un lucru extraordinar, poate cel mai important din fotbalul romanesc in ultimii 10 ani. Numarul mare, ardoarea cu care au cantat imnul, buna lor dispozitie molipsitoare, incurajarile puternice venite pe durata intregului meci, vocile lor subtirele care au scandat pentru “tricolori”, chiar si faptul ca unii erau manjiti de ciocolata la gura in imaginile prezentate la tv de-a lungul meciului sau ca multi nu au adormit pe scaune pentru ca le trecuse ora de culcare, toate aceste lucruri au avut menirea sa arate cat de iubita este inca echipa nationala si cat de iubita va fi in continuare.

 2. Avem jucatori, dar nu avem echipa

Romania are cativa jucatori foarte buni si multi jucatori decenti, dar nu are inca o echipa functionala, desi mai sunt doua meciuri si se termina preliminariile. Am jucat cu un portar introvertit de aproape 34 de ani, care nu are calitati pentru a fi capitanul echipei, trei din cei patru fundasi sunt la origine mijlocasi, jucatorii din linia mediana au fost dominati din punct de vedere fizic, tactic si tehnic de niste adversari mediocri (Norvegia a avut posesie 60% si un numar aproape dublu de pase si de pase reusite, pe terenul nostru!), iar atacantii s-au luat la lupta fara folos cu aparatorii norvegieni cu un cap mai inalti decat ei. Momentele emblematice ale meciului au fost cele in care fiecare jucator de atac a incercat sa suteze din orice pozitie, probabil ca sa se remarce sau sa prinda vreun transfer, desi avea un coechipier intr-o pozitie mai buna, dar fara sa isi asume responsabilitatea in momentele importante (de exemplu, experimentatii Stanciu si Deac l-au lasat pe pustiul Puscas sa execute penalty-ul in minutul 52).

 3. Contra nu e Cholo, ci e loco

Iesirile nervoase ale lui Cosmin Contra de pe marginea terenului sunt departe de a se incadra in comportamentului unui selectioner din secolul XXI sau in paradigma unui antrenor care si-a organizat eficient echipa in zilele premergatoare meciului, panica si improvizatia din jocul „tricolorilor” fiind mai degraba specifica echipelor adunate de pe strazi pentru un trial. Punand in oglinda cum s-a scalambaiat in timpul meciului sau injuraturile dure adresate jucatorilor intr-o comparatie cu adversarul Lars Lagerback, e putin daca spunem ca nu e prea elegant. Egalul dureros vine poate si pe fondul schimbarilor facute de Contra sau a selectiei si a tacticii impuse, in conditiile in care impotriva masivelor echipe din Insulele Feroe si a Norvegiei nu a convocat si folosit nici jucatori inalti si puternici, pentru a se lupta de la egal la egal cu adversarii, nici fotbalisti rapizi, care sa destabilizeze apararile adverse si sa faca posesie. 

De asemenea, se vede clar ca nu il are la suflet pe Mitrita, cel mai bun om al Romaniei in acest moment, introdus tarziu cu Feroe si schimbat cu Nistor contra Norvegiei, desi a fost cel mai periculos om al nationalei noastre in aceste doua meciuri, iar Stanciu, Marin sau Anton erau si ei epuizati in meciul de aseara. Contra l-a inlocuit pe Puscas, dupa ce a ratat penalty-ul si a fost injurat ca la usa cortului de pe banca, desi ar fi fost poate mai eficient cu Andone sau Keseru alaturi (lasam la o parte faptul ca toti atacantii din lot sunt de acelasi profil), iar intrarea lui Bordeianu in locul lui Anton a parut tardiva. Per total, niste schimbari ineficiente. De asemenea, Contra i-a dat numarul 10 lui Ianis Hagi ca sa ii inchida gura lui taica-su, dar il foloseste doar cu Malta si Insulele Feroe, de parca ar fi un portelan fragil. 

 4. Marketingul si comunicarea, peste nivelul fotbalistic

Dupa multi ani in care echipa nationala a fost mult peste profesionalismul aratat de angajatii FRF, in ultimii ani s-a putut remarca ca functionarea departamentelor de marketing, comunicare si relatii cu publicul a fost mult peste cea a fotbalistilor. Daca pe vremea lui Mircea Sandu, Iordanescu, Ienei sau Piturca, jucam fotbal si ne calificam la turnee finale, dar fotbalistii erau tinuti departe de presa si fani, iar activitatea federala parea iesita direct din manualele comuniste, acum avem o televiziune a FRF, nenumarate actiuni cu presa si cu publicul, strategii de marketing si alte lucruri inovatoare, dar fotbalistii nu prea isi mai fac treaba. Iti aduce FRF aproape 30.000 de copii pe stadion, iti umple arenele pe unde joci, desi in majoritatea meciurilor ai fost mediocru, si impune cluburilor regula U21, dar nu iti baga mingea in poarta Burleanu, departamentele de comunicare si de marketing, ci trebuie sa te mai ajuti si singur. 

 5. Surpriza ar fi sa ne calificam, nu sa ratam prezenta la Euro 2020

Cu un fotbal care se lasa greu convins de schimbari structurale serioase, cu cluburi semi-profesioniste si prost organizate, cu patroni care mai mult scot bani decat sa bage in fenomen si cu o scadere calitativa a competiilor interne, surpriza ar fi ca nationala Romaniei sa se califice la Euro 2020 si nu daca vom vedea meciurile la televizor, desi vom fi gazde la acest turneu final. In loc sa fantazam, mai bine am reveni cu picioarele pe pamant. Fotbalul romanesc profund este in aceeasi situatie in care sunt gimnastica, atletismul, rugby-ul, ciclismul, boxul, halterele sau natatia, adica cu 10-20 de ani in urma timpului lor si cu niste moduri de gandire si de lucru arhaice. Iar o tara, care nu e in stare sa renoveze patru stadioane in sase ani, sa construiasca o linie de tren de la gara pana la aeroport, sa aiba o autostrada completa, sa aiba gazoane decente pentru cele mai mari si mai scumpe arene, sa isi tina capitala curata si nepoluata si infractorii in puscarii, ar trebui sa aiba mai putine pretentii de la niste baieti care dau cu piciorul in minge.