OPINIE | Am înfrânt, din nou! Leo Badea scrie după Bosnia - România 1-0
de Leo BADEA
Am plecat pășind greșit în această campanie de calificare. De fapt, nici nu mai cred că interesează pe cineva dacă ne calificăm undeva sau nu.
Consider că preocuparea fanului de rând al naționalei este să vadă dacă avem sau nu șanse ca în viitorul apropiat să demonstrăm că suntem sau nu o echipă care să reprezinte ceva, măcar în Europa. Cândva eram spaima multora! Acum suntem speriați și de umbra noastră.
Să fim sinceri...
Ingrata misiune de a forma o echipă puternică a căzut pe umerii lui Iordănescu junior. Edward ar fi bine să reușească să-și critalizeze un schelet de echipă format din 7 sau 8 titulari clari, iar în jurul lor să schimbe în funcție și de adversar sau de particulăritățile meciului respectiv.
De la nefericitul meci din Muntenegru la cel din Bosnia, remarc șapte titulari schimbați. E foarte adevărat că sunt patru meciuri în 11 zile, dar sper că Edward a făcut aceste modificări fiind forțat și speriat de capacitatea scăzută de efort alor noștri. Să fim sinceri și să recunoaștem că noi românii la nivel de fotbal în momentul ăsta pornim cu un handicap fizic.
O echipă care ține cură de slăbire
Parcă suntem nehrăniți. În Muntenegru am arătat ca o echipă care și-a propus să slabească, să arate bine în poze și se hrănește doar marți și joi.
O echipă care ține cură de slăbire. Noi nu putem juca din trei în trei zile. Ori n-au suficientă motivare, ori pur și simplu nu putem. După cele patru meciuri din acest iunie ne vom lămuri. Cert este că după primul meci nu am remarcat nimic bun.
Nu avem - cum ar spune domnul Copos - plus valoare. Despre joc nu-s multe de spus. Deși am jucat cu trei fundași centrali, am luat gol. Un gol pentru care în curtea școlii luai bobârnace. Sincer să fiu m-am cam lămurit. Nu avem mentalitate de învingători. Nu cred că Mourinho dacă preia România face vreo mare ispravă cu noi.
Nu avem valoare. Dacă Muntenegru și Bosnia ne bat la ele acasă - ce e drept dar ne bat - înseamnă că suntem ca valoare în urna a patra.
Somnoroase păsărele pe la cuiburi se adună
Am ajuns la nivelul să ne bucurăm dacă batem selecționata Mării Negre. Doua meciuri 0 puncte, 0 goluri date, multe pase la adversari, temporizare ca în '70 și cam atât. În popor circula o zicală. Unde nu dă nici Dumnezeu nu cere. Mai avem mult până departe, așa că să ne reanalizăm posibilitătile, să fim mai realiști și să punem mâna la muncă.
Am visat cu ochii deschiși dar jucătorii noștri sunt niște păsărele nevinovate. Nu pot mai mult. În plus, s-au obisnuit să iasă în genunchi de pe teren.
Noaptea o fi un sfetnic bun dar până avem ce analiza cu adevărat să trimitem la culcare păsărelele noastre istovite. Somnoroase păsărele pe la cuiburi se adună. Noapte buna!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News