OPINIE / Romania U19 a jucat ca niciodata, dar am pierdut ca intotdeauna. Cele 3 greseli in care persistam cand ne crestem juniorii

Gabriel Chirea
[email protected]

Intr-o tara in care facem nunta la victorie si inmormantare la infrangere, parem sa fim tot mai departe de sesizarea si ameliorarea adevaratelor probleme ale juniorilor din Romania.
 
1. In Romania, tinerii fotbalisti sunt crescuti dupa o strategie gresita de cel putin 30 de ani. Academiile cluburilor si echipele nationale de juniori ale Romaniei au ca prioritate rezultatele, iar acest lucru este total contraproductiv pentru ca contrazice chiar motivul pentru care exista aceste echipe juvenile. Formatiile de juniori nu trebuie sa aiba ca principal scop victoriile obtinute cu orice pret, care sa dea apoi motive de lauda antrenorilor (de club sau selectioneri) si conducatorilor (de club sau de federatie) si sa ii ajute pe acestia sa isi construiasca o cariera viitoare sau un renume, ci trebuie sa perfectioneze continuu juniorii si sa formeze oameni si sportivi completi care sa poata face fata la nivelul seniorilor fara nicio perioada de adaptare. Obiectivul principal al echipei U19 nu era sa se califice neaparat la Campionatul European 2018 (e adevarat ca astfel s-a pierdut ocazia unor meciuri cu adversari mai puternici), ci sa testeze si sa perfectioneze din punct de vedere fizic, psihic, tehnic, tactic si al disciplinei sportive un grup de 10-15 fotbalisti tineri care sa poate fi o solutie in urmatorii 2 ani pentru echipa nationala de tineret si, in perspectiva (3-5 ani), sa poata face saltul la echipa de seniori a Romaniei. Deci, Romania nu a pierdut aproape nimic prin necalificarea la Euro U19. Era mai grav sa ne calificam la turneul final si din acest grup sa nu ajunga niciun jucator la reprezentativa de seniori, cum s-a mai intamplat, decat sa nu ne calificam si sa avem, peste cativa ani, 5-10 fotbalisti din acesta generatie cu potential eligibili pentru selectia la nationala mare. Ideal era sa ne calificam si la Europeanul din Finlanda si sa avem si fotbalisti buni, dar, deocamdata, aceasta generatie a pierdut doar un pic de moral si de prestigiu. Infrangerea cu Ucraina este consecinta presiunii "victoriei cu orice pret" promovate printre juniorii nostri, care mareste artificial miza oricarui meci.
 
2. Metodele de selectie si modul de prezentare ale echipelor nationale de juniori sunt in continuare dubioase. Nu in sensul penal al cuvantului, adica facute pe mita si trafic de influenta, ci lasa impresia de improvizatie, ca nu exista un fir rosu care sa strabata toate aceste echipe de la Romania U14 pana la seniorii lui Cosmin Contra. Fiecare echipa da impresia ca joaca cu ce are la dispozitie si dupa cum o taie capul, in loc sa fie clar ca sistemul de joc de la seniori, profilul fotbalistilor selectionati si criteriile de selectie sunt transpuse intocmai la juniori. In acest moment, e greu de deslusit strategia si pentru echipa nationala de seniori si, probabil, acesta este motivul pentru care fiecare selectioner de la juniori improvizeaza. Din moment ce prima reprezentativa foloseste un sistem tactic deja perimat in 2018 (4-2-3-1), au prioritate la selectie (in contrast fata de standardul fotbalului modern) jucatori cu un fizic mai degraba fragil, dar care dau "exterioare" si "calcaie", nu primeaza componenta fizica sau talia, dar nici nu avem fotbalisti care sa poata decide meciul de unii singuri si nici nu practicam un fotbal de mare posesie sau demn de o lectie tactica, atunci e clar ca nu oferim un model de succes pentru echipele de juniori si ca vom pleca cu un handicap in orice campanie de calificare, indiferent de categoria de varsta.
 
3. Necalificarea la Euro U19 e doar simptom si nu cauza "bolii" fotbalului romanesc juvenil. Degeaba ne calificam la turneul final, daca majoritatea juniorilor din acesta tara se antreneaza si joaca pe terenuri paraginite (acolo unde mai exista si nu au fost transformate in cartiere rezidentiale si mall-uri), daca juniorii nu sunt alimentati si vitaminizati corespunzator atunci cand conteaza, in perioada de crestere si de acumulare fizica, daca nu au echipament corespunzator sau acesta e platit exclusiv de parinti, daca inca mai exista, in 2018, dubii in privinta capacitatii pedagogice sau a corectitudinii multora dintre antrenorii de juniori, daca majoritatea cluburilor se plang de lipsa banilor, dar nu reusesc sa vada "comorile" pe care le au la dispozitie si la care reprezentantii altor sporturi din Romania nici nu pot sa viseze. Toti se plang de restrangerea ariei de selectie, dar isi bat joc constant de copiii care inca vor sa faca fotbal. Islanda e cel mai bun exemplu ca nu conteaza numarul sportivilor, ci calitatea pregatirii si eficientizarea investitiilor, iar noi avem un calificativ de triplu minus la aceste capitole.