Tricolorii vor face parte dintr-o grupă alături de Austria, Bosnia-Herțegovina, Cipru și San Marino.

Adi Ilie, optimist pentru calificarea României

Fostul internațional român este de părere că tricolorii au avut noroc la tragerea la sorți și au șanse foarte mai pentru a ajunge la Cupa Mondială din 2026.

"O grupă accesibilă. Din punctul meu de vedere este o grupă chiar ușoară. Noi putem să ne calificăm de pe primul loc. Am dovedit de la Campionatul European, până la meciurile de acum pe care le-am jucat (n.r.- din Liga Națiunilor), că am început să dominăm echipe precum Austria și Bosnia. Cum s-a întâmplat cu Kosovo.

Am progresat foarte mult și, din punctul meu de vedere, nici din această grupă nu cred că putem să pierdem un meci și o să ne calificăm de pe primul loc. Echipa deja joacă. Se vede că jucăm alt sistem. Suntem agresivi în joc. Clar o să ne fie mai greu cu Austria și Bosnia, dar eu cred, cu toate acestea, că putem să câștigăm.

Din punctul meu de vedere o să câștigăm grupa. Mergem la calificare directă, așa că putem să ne luăm biletele de avion încă de acum", a declarat Adi Ilie, potrivit Fanatik.

Adrian Porumboiu, fără dubii după ce a văzut grupa României

Adrian Porumboiu, fost patron la FC Vaslui, a reacționat după ce tricolorii și-au aflat adversarele și a indicat faptul că o grupă mai accesibilă decât cea pe care am prins-o nu se putea.

  • De asemenea, Porumboiu e sigur că România va obține accederea la Campionatul Mondial din 2026

”Am văzut-o. Ce pot spune? Mai ușor de atât nu se putea. E o grupă accesibilă. Deja trebuie să se caute cazarea pentru Campionatul Mondial. E super grupa. Dacă noi alegeam, o făceam atât de bine!”, a spus Adrian Porumboiu pentru Sport.ro.

Prima acțiune din preliminariile CM 2026 pentru naționala României va avea loc în martie 2025. Rămâne de văzut cu cine se va confrunta, dar și data exactă a duelului.