NEWS ALERT Portarul naționalei României a fost transferul anului, dar are o ”valoare incertă”, iar clubul caută un nou goalkeeper!
Cei mai mulți dintre fotbaliștii tricolori din campionatele puternice ale Europei lustruiesc băncile de rezerve.
”Torino caută un nou portar”, titrează astăzi Tuttomercatoweb, care detaliază situația goalkeeperilor de la clubul din Serie A unde este legitimat din vara lui 2023 și românul Mihai Popa (23 de ani), fostul internațional de tineret și olimpic convocat însă și la prima reprezentativă a lui Edward Iordănescu (fără să debuteze) și transferat surprinzător anul trecut de la FC Voluntari.
”Problemele recente ale lui Vanja Milinkovic-Savic (n.r. - titularul dintre buturile lui Torino) au accelerat o idee deja prezentă în staff-ul lui Torino, aceea de a achiziționa un nou portar în vară. Conform cotidianului Tuttosport, ținta numărul 1 a clubului granata este Juan Musso (29 de ani).
Toro nu mai vrea să parieze și să se bazeze pe jucători de perspectivă cu valoare incertă sau care au nevoie de un pariu de start.
Portarul Atalantei este văzut ca un număr 1 foarte fiabil, iar la Bergamo și-a pierdut locul în favoarea lui Carnesecchi. La finalul sezonului va cere să fie vândut, așa că jucătorul ar fi fericit să ajungă în capitala piemonteză alături de partenera sa, Anna Ariaudo, născută la Cuneo.
Relațiile dintre Atalanta și Torino sunt bune, dar Percassi nu s-ar priva de portar sub formă de împrumut: cu 7-8 milioane de euro, însă, afacerea s-ar putea încheia cu adevărat.
Portarul câștigă 1,3 milioane de euro net pe an și ar putea chiar să-și reducă parțial salariul pentru a se alătura lui Toro.
Mihai Popa și Horațiu Moldovan, rezerve eterne în Serie A și La Liga
Musso nu este însă singurul nume pe masă: Pierluigi Gollini (28 de ani), de asemenea deținut de Atalanta, dar în prezent împrumutat cu drept de răscumpărare la Napoli, este și el o alternativă puternică”, au explicat italienii.
În ianuarie, Mihai Popa, rezervă eternă la Torino, a fost pe lista lui Rapid după despărțirea giuleștenilor de Horațiu Moldovan, goalkeeper-ul titular al naționalei care a preferat să devină la rândul său rezervă eternă la Atletico Madrid.
Foto: FRF
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News