”Goalkeeper-ul Petrișor Toniță a marcat două goluri pentru FK Odorheiu Secuiesc!”, titrează azi site-ul oficial al Federației Române de Fotbal după prestația ieșită din comun a căpitanului naționalei României la echipa de club.
În ultima etapă din Liga 1 de futsal, cea cu numărul 10, FK Odorheiu Secuiesc s-a impus duminică la scor în fața echipei West Deva, scor 7-0. Vlad Dudău a dechis rapid scorul, în minutul 3, pentru ca Tankó Levente, căpitanul gazdelor, să majoreze scorul cu un minut înainte de pauză. La cinci minute de la reluare, tot gazdele au fost cele care au înscris, Tankó Levente reușind dubla.
A fost momentul în care West Deva a scos portarul și a forțat revenirea cu un „5 contra 4”. A fost momentul în care a ieșit la rampă Petrișor Toniță, portarul echipei FK Odorheiu Secuiesc și căpitanul primei noastre reprezentative.
După o tentativă eșuată, Toniță a marcat de două ori „din poartă în poartă”, spre deliciul fanilor, care i-au scandat minute în șir numele, informează FRF.
Petrișor Toniță a început ca atacant și portar la juniorii echipei din orașul natal Oțelul Galați, unde a jucat timp de șase ani, conform Sport Galați, apoi a făcut ”transferul” spre futsal.