Bosnia și Herțegovina, locul 74 în clasamentul FIFA, nu s-a mai calificat la Cupa Mondială de la ediția din 2014. Naționala este condusă acum de Sergej Barbarez, iar în lotul actual figurează câteva nume sonore, precum Ermedin Demirovic (VfB Stuttgart), căpitanul Edin Dzeko (Fenerbahce) sau Amar Dedic (RB Salzburg).

Vico Zeljković: "Este puțin probabil să mai avem o astfel de șansă în viitorul apropiat și nu trebuie să o ratăm"

Vico Zeljković (36 de ani), președintele Federației de Fotbal din Bosnia și Herțegovina, consideră că "Dragonii" au fost "destul de norocoși" la tragerea la sorți pentru Cupa Mondială și spune că naționala sa trebuie să profite de o astfel de șansă rară.

"Avem o șansă bună pentru a ne califica din această grupă. Trebuie să fim sinceri și să recunoaștem că am fost destul de norocoși la tragerea la sorți. Am evitat câteva dintre cele mai bune echipe din Europa. Totuși, pentru a obține rezultate bune, nu ne putem baza doar pe noroc, ci trebuie să fim încă de la început la capacitate maximă. Fiecare detaliu trebuie plănuit cu mare atenție.

Este crucial să începem preliminariile pregătiți pe deplin. Este puțin probabil să mai avem o astfel de șansă în viitorul apropiat și nu trebuie să o ratăm", a spus Vico Zeljković, potrivit Novi.

În această toamnă, Bosnia și Herțegovina a retrogradat în Liga B din Nations League, după ce a obținut doar două puncte într-o grupă cu Germania, Olanda și Ungaria. 

România debutează chiar împotriva Bosniei, acasă. Programul din grupa H

21 martie

  • 21:45 – Cipru – San Marino
  • 21:45 – ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina

24 martie

  • 21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru
  • 21:45 – San Marino – ROMÂNIA

7 iunie

  • 16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino
  • 21:45 – Austria – ROMÂNIA

10 iunie

  • 21:45 – ROMÂNIA – Cipru
  • 21:45 – San Marino – Austria

6 septembrie

  • 21:45 – Austria – Cipru
  • 21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina

9 septembrie

  • 21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria
  • 21:45 – Cipru – ROMÂNIA

9 octombrie

  • 21:45 – Austria – San Marino
  • 21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina

12 octombrie

  • 16:00 – San Marino – Cipru
  • 21:45 – ROMÂNIA – Austria

15 noiembrie

  • 19:00 – Cipru – Austria
  • 21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA

18 noiembrie

  • 21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
  • 21:45 – ROMÂNIA – San Marino