"Preturi minime la bilete si putem avea tribune pline cu Finlanda!" Avertismentul lui Sandu pentru Iordanescu: "Victoria este obligatorie"

Mircea Sandu spune ca Federatia poate organiza fara probleme partida cu Finlanda, dupa ce UEFA ne-a deschis portile la meciul de joi seara.

Sandu le recomanda oamenilor din Federatie sa puna preturi mici la bilete, ca sa putem spera la un stadion plin joi seara, la partida cu Finlanda.

"In 24 de ore se poate organiza un meci. Nu este nicio problema. Biletele se pot tipari in seara asta. Toata noaptea se poate lucra la tiparirea biletelor, iar de miercuri se pot pune in vanzare."

"Preturi minime si putem spera la un stadion plin."

"Cu spectatori in stadion, optimismul legat de calificare este mai mare. Dar asta poate aduce o presiune si pe jucatorii nostri. Daca jocul nu merge, atitudinea poate sa fie chiar ostila.", spune Sandu.

Fostul presedinte al Federatiei atrage atentia ca daca nu batem joi seara Finlanda, meciul cu Feroe poate deveni, culmea, unul infernal.

"Ar fi trebuit sa fim calificati deja, tinand cont de adversarii pe care ii avem in aceasta grupa. Ne-au ramas doua meciuri cu nordici, dar sa tinem cont ca Finlanda vine cu ultima ei sansa sa prinda locul 3."

"Daca nu castigam cu Finlanda, meciul cu Feroe va fi cu o presiune inzecita. Nu este timp de refacere, ajungem vineri seara cu o stare de oboseala. Mai e vorba si de clima, poate fi vant, pot fi ploi, lapovita."

"Cred ca trebuie sa abordam meciul cu Finlanda la victorie", a mai spus Sandu la Ora Exacta in Sport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!