Prima reacție a lui Adrian Mutu cu privire la presupusele negocieri de a prelua naționala României
Președintele FRF este în căutarea unui nou selecționer.
Contractul lui Mirel Rădoi cu echipa națională expiră pe 30 noiembrie, iar actualul selecționer a declarat că și-a încheiat colaborarea cu prima reprezentativă și că decizia sa este definitivă.
Iar Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță au pornit în căutarea unui nou antrenor pentru România. După ce au fost refuzați de Gheorghe Hagi și Răzvan Lucescu, oficialii FRF mai au două variante pentru banca tehnică a naționalei: Adrian Mutu și Edward Iordănescu.
Însă, cel mai bun marcator din istoria echipei naționale, la egalitate cu Hagi, ambii cu 35 de reușite, a mărturisit că nu a fost căutat de nimeni din cadrul Federației Române de Fotbal.
„Mie nu îmi place să iau o echipă în luna noiembrie, aștept până în decembrie. Mai sunt câteva etape și pe urmă poți face o pregătire, în care să organizezi ce îți dorești.
Echipa națională are antrenor, din câte știu eu. Îmi face plăcere că sunt pe această listă, între atâția antrenori buni, dar deocadată nu m-a întrebat nimeni nimic și nici nu cred că o vor face. Știu doar ce citesc din ziare.
Hagi era cel mai potrivit să fie antrenorul echipei naționale în acest moment. Chiar cred că au vrut să îl pună pe Hagi. Acum, nu știu ce s-a întâmplat acolo, și nici nu vreau să comentez decizia lui Gică.
Atât timp cât Hagi va fi antrenor, indiferent cine va fi președintele Federației, va fi propus la echipa națională”, a declarat Adrian Mutu la digisport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News