PUNCT FINAL. Mutu si-a luat adio de la nationala dupa 77 de meciuri si 35 de goluri: "Va multumesc pentru sustinere"

PUNCT FINAL. Mutu si-a luat adio de la nationala dupa 77 de meciuri si 35 de goluri: Va multumesc pentru sustinere Nationala

Adrian Mutu a fost premiat de Federatia Romana de Fotbal (FRF) pentru intreaga activitate la echipa nationala inaintea meciului amical pe care Romania il disputa, vineri seara, pe Arena Nationala cu selectionata Georgiei, ultima verificare inaintea participarii la EURO 2016.

Mutu (37 de ani) a primit un trofeu din presedintelui FRF, Razvan Burleanu, un buchet de flori si un tricou al primei reprezentative, iar pe cubul de deasupra terenului Arenei Nationale au rula imagini cu golurile inscrise de atacant pentru Romania.

Adrian Mutu a adresat cateva cuvinte suporterilor prezenti la meci la statia de amplificare a stadionului, multumind pentru sustinerea aratata de-a lungul carierei sale.

Atacantul Adrian Mutu, care in sezonul recent incheiat a fost legitimat la clubul ASA Targu Mures, si-a anuntat, la 20 mai, retragerea din activitate prin intermediul unei scrisori trimise cotidianului italian ''Corriere dello Sport-Stadio''. Mutu a multumit in special clubului Fiorentina si echipei nationale a Romaniei, deoarece gratie lor a atins apogeul in fotbal.

In cei 20 de ani de cariera, in care a purtat tricoul a 13 cluburi, Mutu a marcat 199 de goluri. El si-a inceput cariera la FC Arges, iar apoi a evoluat la Dinamo Bucuresti, Internazionale Milano, Hellas Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Fiorentina, Cesena, Ajaccio, Petrolul Ploiesti, Pune City si ASA Targu Mures. A jucat la loturile nationale de juniori, precum si la reprezentativa nationala de seniori, pentru care a marcat de 35 de ori in 77 de meciuri, el detinand recordul de goluri marcate pentru Romania alaturi de Gheorghe Hagi.

Sursa: Agerpres

Foto: FRF.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!