Radu Drăgușin va avea susținere puternică la Euro! Mama sa a strigat adunarea printre rude: "Vom forma o mică galerie"

Radu Drăgușin va avea susținere puternică la Euro! Mama sa a strigat adunarea printre rude: Vom forma o mică galerie Nationala

România s-a calificat la Campionatul European după o pauză de opt ani, iar familiile "tricolorilor" s-au organizat pentru a putea fi alături de cei dragi.

Radu Drăgușin, unul dintre fotbaliștii români care mai mult ca sigur va fi în lotul final pentru Euro, se va bucura de o susținere importantă în Germania.

Mama fotbalistului legitimat la Tottenham a dezvăluit că a adunat 20 de membri ai familiei și toți, "înarmați" cu steaguri și eșarfe, vor susține reprezentativa țării noastre.

"Suntem pregătiţi pentru EURO 2024, avem toate cazările pregătite, vom forma acolo o mică galerie a familiei, o galeria alcătuită din aproximativ 20 de persoane. Avem steaguri, eşarfe, tot ce ţine de echipa naţională, important este să câştige România.

Nu contează dacă mergem cu avionul sau cu maşina, eu sunt obişnuită să mergem cu orice, pentru că am făcut sport de performanţă şi nu am o problemă cu deplasările", a spus Svetlana Simion, mama lui Drăguşin, potrivit Orangesport.

Jucătorii convocați de Edi Iordănescu

PORTARI: Florin NIŢĂ (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horaţiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ştefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Răzvan SAVA (CFR Cluj, 0/0);

FUNDAŞI: Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOŞ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUŞIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIŢAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuţ NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicuşor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2);

MIJLOCAŞI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ŞUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Constantin GRAMENI (Farul Constanţa, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1);

ATACANŢI: Denis DRĂGUŞ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUŞCAŞ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).

Acesta este şi lotul preliminar pentru EURO 2024. Lotul final pentru turneul din Germania, care poate cuprinde până la 26 de jucători, va fi anunţat vineri, 7 iunie.

Programul României la EURO 2024

  • 17 iunie, ora 16:00: România - Ucraina, Munchen
  • 17 iunie, ora 19:00: Belgia - Slovacia, Frankfurt
  • 22 iunie, ora 16:00: Slovacia - Ucraina, Dusseldorf
  • 22 iunie, ora 22:00: Belgia - România, Koln
  • 26 iunie, ora 19:00: Slovacia - România, Frankfurt
  • 26 iunie, ora 19:00: Belgia - Ucraina, Stuttgart

Campionatul European din Germania 2024 va fi transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO, începând cu 14 iunie. Cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe site-ul SPORT.RO, unde fanii vor avea oportunitatea de a urmări performanțele echipei naționale a României.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!