Razvan Lucescu ii raspunde lui Hagi: "Campionatul romanesc nu-mi ofera ce-mi doresc!"
Selectionerul Razvan Lucescu sustine, intr-un comunicat postat pe site-ul frf.ro, ca atunci cand a spus ca Romania este in lumea a treia la fotbal a emis o judecata globala, fara sa fi intentionat sa atace vreo persoana si a apreciat ca declaratia sa nu a fost corect inteleasa.
"In conditiile in care, evident, o declaratie pe care am facut-o recent in cadrul unei conferinte de presa nu a fost corect inteleasa, consider de datoria mea sa enunt lamuririle si argumentele pe care, probabil, ar fi trebuit sa le evoc cu acea ocazie".
"Asta, chiar daca anumite observatii facute de mine cu alte prilejuri alcatuiesc tabloul la care am facut o succinta referire cu putine zile in urma. Din capul locului vreau sa-mi exprim opinia, conform careia fotbalul romanesc reprezinta o reflectare fidela a intregii societati romanesti. O societate macinata de nesfarsite scandaluri si invective, dar si marcata, adeseori, de ascensiunea si promovarea unor persoane care nu au nimic in comun cu normele si valorile la care trebuie sa aspiram. Norme si valori care au stat, si stau, la baza dezvoltarii si a evolutiei societatilor cu adevarat civilizate si avansate", sustine Razvan Lucescu.
Lucescu spune ca atunci cand s-a referit la "lumea a treia" a emis o judecata gloaba.
"Cand m-am referit la «lumea a treia» am emis o judecata globala, fara a fi atacat, sau a fi intentionat acest lucru, vreo persoana. Nici vorba sa ma fi referit la jucatori, pe care ii iubesc si in care am incredere ca pot avea un imens aport la obtinerea performantelor dorite de toata lumea. Altminteri, nu m-as fi inhamat la aceasta munca. Avem talente, dar nici nu putem nega ca nivelul «ofertei» campionatului romanesc nu se ridica la ceea ce ar trebui si la ceea ce, sunt convins, vrea toata lumea".
"Cel putin, oamenii de buna credinta. Neindoielnic, pe langa fotbalistii convocati la nationala, exista si alti jucatori talentati, care, poate, ar fi meritat sa se afle aici, numai ca eu sunt nevoit sa efectuez o selectie, in functie de anumite criterii, asumandu-mi, bineinteles, intreaga responsabilitate. Niciun moment nu m-am situat impotriva criticilor. Cu o singura conditie: acestea sa fie pertinente, fondate si constructive. Nemaivorbind de civilizatie. Pentru ca, la urma urmei, climatul de ansamblu, tot ce ne inconjoara, mentalitatea, bucuria de a-l vedea pe cel de langa noi esuand, toate la un loc nu au cum sa nu afecteze latura strict profesionala, trimitandu-ne in acea «lume a treia» in care traim. Acesta este mesajul pe care am vrut, si vreau, sa-l transmit", se arata in comunicat postat pe site-ul frf.
Declaratia lui Razvan Lucescu a dus la reactii virulente in lumea fotbalului romanesc, iar, printre altii, si fostul selectioner Gheorghe Hagi si-a exprimat dezacordul in acest sens:
"M-a surprins declaratia lui Razvan, care a spus ca Romania este din lumea a treia la fotbal. Eu, personal, nu vreau sa cred ca suntem din lumea a treia. Nu cred ca vom fi niciodata acolo. Este o greseala facuta de cei care au spus, pentru ca Romania nu va ajunge acolo. Mi-e greu sa cred ca nu putem gasi 20 de jucatori puternici si sa jucam la un nivel inalt", afirmase Hagi luni.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News