VIDEO EXCLUSIV Reacția lui Lucian Sânmărtean după răbufnirea lui Nicolae Stanciu: ”A fost mai agresiv!”
Lucian Sânmărtean a fost invitat special la emisiunea Emoții Europene, ediție susținută de Casa Pariurilor.
Echipa națională a României va disputa vineri al doilea meci amical înainte de EURO 2024, competiție ce va fi transmisă în direct pe PRO TV, Pro Arena și VOYO.
Lucian Sânmărtean: ”Stanciu a fost mai agresiv!”
Tricolorii se vor duela cu Liechtenstein, un meci care le poate aduce elevilor lui Edi Iordănescu un plus de moral în cazul echipa națională va obține victoria, dar poate fi și o lovitură dură dacă România va obține un rezultat nefavorabil.
Primul meci amical disputat de echipa națională, remiza cu Bulgaria, scor 0-0, a provocat nemulțumiri în rândul suporterilor, care, imediat după fluierul final, au început să scandeze și au părăsit stadionul Steaua, lucru ce l-a făcut pe Nicolae Stanciu, căpitanul tricolorilor, să aibă o reacție dură.
”Stanciu a fost mai agresiv. Fanii sunt pretențioși, sunt cunoscători de fotbal. E normal ca atunci când jocul nu merge să fii pedepsit.
Am reușit după 28-29 de ani să înțeleg într-adevăr emoția fanului, pune suflet, pune iubire pentru club, vine de acasă, poate e frustrat, poate mai are niște probleme, și refulează la joc”, a spus Lucian Sânmărtean la emisiunea Emoții Europene.
Nicolae Stanciu a răbufnit după remiza cu Bulgaria: ”Credeți că noi vrem să jucăm prost?”
”Să ne facem griji? De ce? Îmi puneți niște întrebări... Un penalty ratat? Și eu am ratat penalty, și Denis a ratat. În 2016, înainte de EURO, am bătut 5-0 pe Georgia și credeați că vom câștiga Europeanul
Am făcut 0-0, nu am luat gol, am avut două-trei ocazii, e clar că trebuie să mai punem la punct anumite lucruri. Credeți că e ușor? De ce să vă faceți griji? În primul rând nu credeați că ne calificăm! Acum a venit lume, în afară de copiii ăștia care au venit și au stat după noi să îi salutăm, au început să huiduie și au plecat când a fluierat finalul. Acum o lună erau toți fericiți că vin la EURO.
Nu știu dacă așteptările sunt prea mari, ăștia suntem, pe noi ne aveți. Noi ne-am calificat, noi vom merge și vă vom reprezenta. Vrem să dăm ce avem mai bun în noi.
Cei mai mulți români sunt pretențioși. Credeți că noi vrem să jucăm prost sau să nu câștigăm meciuri sau să nu facem un European bun? Se întâmplă, sunt meciuri și meciuri.
La meciul cu Liechtenstein nu mai nicio așteptare. E logic că vreau să fiu încurajat, dar dacă lumea a huiduit după 0-0 cu Bulgaria... Am auzit și altele mult mai rele, nu mă surprinde nimic”, a spus Nicolae Stanciu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News