Reacție categorică a lui Mircea Lucescu la conferința de presă: ”Cu mine nu faceți asta”
România a câștigat cu 3-0 meciul cu Kosovo din UEFA Nations League.
Partida de la Priștina a marcat și revenirea lui Mircea Lucescu (79 de ani) pe banca tehnică a echipei naționale după 38 de ani. Într-o atmosferă ostilă, ”tricolorii” au deschis scorul prin Dennis Man în minutul 40, după o acțiune personală încheiată cu un șut puternic.
În a doua parte a jocului, în minutul 51, Răzvan Marin a dus scorul la 2-0, din penalty, iar Denis Drăguș a fost cel care a închis tabela în minutul 82.
Mircea Lucescu: ”Cu mine nu faceți asta”
La conferința de presă, Mircea Lucescu a dezvăluit părțile bune din jocul României și a avut o reacție categorică la adresa jurnaliștilor români prezenți la Priștina.
Chiar dacă au trecut mai puțin de cinci minute de la startul conferinței de presă, ”Il Luce” părea grăbit și a ținut să menționeze că se ferește să creeze polemici.
"Eu deja v-am explicat totul. Mai aveți nevoie de ceva? Ce mai e? Dacă mă întrebi iarăși de ce nu a jucat nu știu cine sau de ce nu joacă, asta nu. Asta vă interesează, să faceți puțină polemică. Cu mine nu", a spus Lucescu, la conferința de presă.
Dennis Man a deblocat tabela de marcaj în minutul 40, după assist-ul provenit de la Răzvan Marin care, în actul secund, a fructificat fără emoții o lovitură de pedeapsă în minutul 51. Denis Drăguș a dus scorul la 3-0 în minutul 82.
România a evoluat în superioritate numerică pe final, după ce Vojvoda a încasat al doilea cartonaș galben în minutul 85. Tabela de marcaj a rămas nemodificată până la fluierul de final al ”centralului”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News