Reacție dură în timpul meciului Elveția - România: "N-am văzut repriză mai slabă! Nu-l înțeleg pe Iordănescu"

Reacție dură în timpul meciului Elveția - România: N-am văzut repriză mai slabă! Nu-l înțeleg pe Iordănescu Nationala

România a fost condusă la două goluri de Elveția încă de la pauza meciului de la Lucerna, din preliminariile EURO 2024.

Elveția a dominat clar partida, iar după prima repriză avea 2-0 grație dublei lui Zeki Amdouni, care a punctat în minutele 28 și 41. Gazdele au avut o posesie de 74% după primul act, iar raportul ocaziilor de gol a fost 10-1.

Reacție dură în timpul meciului Elveția - România: "N-am văzut repriză mai slabă! Nu-l înțeleg pe Iordănescu"

Adrian Porumboiu a criticat alegerile lui Edi Iordănescu în privința echipei de start, dar și sistemul de joc ales, 5-4-1. Fostul arbitru spune că România a arătat o mentalitate de echipă mică și s-a arătat foarte dezamăgit.

"Nu-l înțeleg pe Edi Iordănescu… eu țin mult la el, dar să începi cu cinci fundași… ba chiar șase că și Screciu e defensiv… mentalitate de echipă mică…

Ce faci acum că ai luat gol?  S-a schimbat totul. Trebuie să ieși să egalezi. După ce adversarul a avut 74 la sută posesie… Repet, mentalitate de echipă mică.

N-am văzut repriză mai slabă a României. Așa dominare... Sunt foarte dezamăgit. Fundașii noștri parcă nu știu pe cine să țină", a spus Adrian Porumboiu, la pauza meciului, pentru Fanatik.

România nu a existat în prima repriză cu Elveția 

Primele 45 de minute au fost de coșmar pentru elevii lui Edi Iordănescu. Gazdele și-au creat un avantaj de două goluri, grație reușitelor lui Zeki Amdouni (22 ani), și i-au dominat total pe tricolori. Lucru care se observă și din statistica primei reprize, unde Elveția a dominat categoric la toate capitolele, în afară de cel al faulturilor comise.

  • Șuturi pe poartă -> Elveția 3 - România 1
  • Șuturi în total -> Elveția 4 - România 0
  • Posesie -> Elveția 74% - România 26%
  • Cornere -> Elveția  2 - România 0
  • Offisde -> Elveția 2 - România 0 
  • Faulturi -> Elveția 3 - România 7

Șutul României pe poartă, care apare în statistici, a fost în minutul 31, când Andrei Burcă l-a încercat pe Sommer din afara careului. Numai că execuția nu a avut suficientă forță în a-i pune probleme portarului de la Bayern Munchen. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!