România a câștigat cu 3-0 la masa verde după abandonul oaspeților, iar Kosovo a fost amendată cu 6.000 de euro din cauza comportamentului echipei. În schimb, FRF a fost penalizată cu amenzi în valoare de nu mai puțin de 128.000 de euro și obligată să joace un meci cu porțile închise.
Helmut Duckadam: "Era normal ca România să câștige la masa verde. Sancțiunile împotriva noastră sunt ca să-i împace pe kosovarii ăștia frustrați"
Helmut Duckadam consideră firească decizia UEFA privind rezultatul partidei, însă în privința sancțiunilor dictate împotriva FRF spune că este vorba de o așa-zisă compensație a forului european.
Fostul mare portar al Stelei spune că cel mai important aspect este acela că România are asigurate într-o mare măsură biletele pentru baraj, indiferent de rezultatele tricolorilor din preliminariile CM 2026.
"Era normal, era logic, nu se punea problema. N-avea cum să dea altă decizie. N-a fost nimic rasist, n-a fost absolut nimic. Până în minutul 90+5, când a fost acel clinci cu Alibec, nu s-a întâmplat nimic. După s-a scandat puțin 'Serbia', dar asta nu e nici rasist, nici politic. Am dat numele unei țări. Care era problema?
Trebuia să ne dea și nouă (n.r - o sancțiune) ca să-i împace și pe kosovarii ăștia, care sunt niște frustrați.
Cel mai mare avantaj este că avem șansa unui baraj pentru Mondial. Pe mine lucrul ăsta mă bucură. Nu îmi doresc un anume adversar în preliminarii. Vor fi meciuri foarte grele indiferent cu cine picăm. Va fi greu să repetăm ce am făcut până acum. Va fi greu, dar avem șansa noastră. Avantajul mare e că avem șansa unui baraj pentru Mondial", a spus Helmut Duckadam, pentru PRO TV.
Lista sancțiunilor dictate de UEFA împotriva FRF
- amendă de 50.000 de euro și dispunerea închiderii stadionului pentru următorul meci în care România va fi gazda din cauza comportamentului rasist și/sau discriminatoriu al suporterilor săi (referire la scandările xenofobe împotriva Ungariei)
- amendă de 30.000 de euro pentru transmiterea unor mesaje provocatoare cu tentă politică nepotrivite unui eveniment sportiv
- amendă de 9.000 de euro pentru aruncarea de obiecte
- amendă de 4.500 de euro pentru aprinderea de materiale pirotehnice
- amendă de 8.000 de euro pentru folosirea unui laser din tribune
- amendă de 12.500 de euro pentru tulburarea imnurilor naționale
- amendă de 14.000 de euro pentru blocarea căilor de acces
- avertisment pentru conduita necorespunzătoare a echipei sale