Rednic pune tunurile pe Stoichiță: "Cine i-a pus pe Rădoi și Edi? Acum el e primul care se dezice de Edi?"

Rednic pune tunurile pe Stoichiță: Cine i-a pus pe Rădoi și Edi? Acum el e primul care se dezice de Edi? Nationala

Echipa națională se află pe ultimul loc în grupa din Liga Națiunilor, după o singură victorie în primele patru runde ale competiției.

Echipa naţională de fotbal a României a fost învinsă de selecţionata Muntenegrului cu scorul de 0-3 (0-1), marţi seara, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Capitală, într-un meci din Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor la fotbal.

România, care ocupă utimul loc în grupă, are în mandatul lui Edward Iordănescu o victorie (1-0 cu Finlanda), un egal (2-2 cu Israelul, amical) şi patru înfrângeri (0-1 cu Grecia, în meci amical; 0-2 cu Muntenegru, 0-1 cu Bosnia, 0-3 cu Muntenegru).

Băieții lui Edi Iordănescu, tehnicianul cu cel mai slab start de mandat din istoria echipei naționale, sunt codașii seriei în Liga Națiunilor, cu doar 3 puncte și (deja) un golaveraj dezastruos: 1-6.

În ultimele două runde, România va juca împotriva Finlandei, în deplasare, pe 23 septembrie, și cu Bosnia, acasă, trei zile mai târziu.

Mihai Stoichiță l-a scos la înaintare pe Edi Iordănescu

După înfrângerea cu Muntenegru, Mihai Stoichiță (68 ani) l-a scos la înaintare pe selecționer. Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal a precizat că primul care trebuie să vorbească și să explice acest eșec este Edi Iordănescu, apoi oamenii din cadrul FRF-ului. 

„Să vorbească Edi și apoi putem să vorbim și noi, nu? Nu trebuie să vorbească Edi prima oară? Să ne explice Edi?”, a declarat Mihai Stoichiță pentru Fanatik.  

Mircea Rednic, atac îndreptat spre Mihai Stoichiță

"Boloni avea filosofia lui, că e nouă, că e veche... el decide. Nu prea poți să mai mergi la el și să-ți dai cu părerea. Am avut șansă să îl luăm și nu l-am vrut. N-am făcut prea mari eforturi cu un jucător emblematic. Dacă nu ai rezultate, te dăm afară... Acum de ce nu îl dăm afară pe Edi?

Știți ce îi reproșez eu lui Burleanu? Că nu și-a ales oameni buni în echipă. Măcar cel care l-a pus pe Daum și Contra a trecut în linia a doua. Cine i-a pus pe Rădoi și Edi? Stoichiță știm foarte bine că se implică la toate nivelurile de echipă națională. Acum el e primul care se dezice de Edi?", a declarat Mircea Rednic la DigiSport. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!