Romania a pierdut organizarea Campionatului European de tineret din 2023! Unde s-ar putea disputa turneul final
Nationala U21 a Romaniei s-a calificat pentru a doua oara consecutiv la Campionatul European.
Mai mult decat atat, tara noastra a fost luata in calcul de UEFA pentru a organiza turneul final din 2023, dar in cele din urma forul continental a acordat organizarea competitiei Georgiei, potrivit ProSport.
Sursa citata informeaza ca aceasta decizie a Federatiei europene s-a bazat pe faptul ca Romania a primit organizarea a 4 meciuri la Campionatul European de seniori care se va juca in cele din urma in 2021, dar a Campionatului European U19.
Toate acestea s-au intamplat in vreme ce georgienilor li s-a refuzat organizarea de meciuri la EURO 2020, dar si a finalei Europa League. Astfel, sefii UEFA au decis sa compenseze aceste decizii si sa le ofere gruzinilor EURO 2023 la U21.
In urma cu cateva luni presedintele FRF, Razvan Burleanu, a declarat ca intentioneaza sa obtina organizarea cat mai multor eveimente majore, chiar si in parteneriat cu Republica Moldova.
"Inca de acum un an de zile am spus ca toata experienta pe care noi, cei de la Federatie, o vom acumula dupa organizarea Campionatului European 2020 la Bucuresti ne va demonstra ca va fi doar inceputul pentru tara.
Intentionam sa aducem cat mai multe evenimente sportive majore in Romania si sa aducem valoare economiei Romaniei. Dupa cum stiti, in 2021 vom organiza Campionatul European U19, iar acum suntem intr-un dialog intens cu UEFA pentru a gasi cele mai bune date, astfel incat sa fie la Bucuresti anul viitor.
Intentionam sa ne depunem dosarul de candidatura, in aceasta vara, pentru a organiza Campionatul European sub 21 de ani din 2023. Ne-am bucura ca in acest demers sa ni se alature si Republica Moldova, daca va avea capacitatea sa construiasca un al doilea stadion", a declarat Burleanu la PRO X in aprilie.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News