VIDEO România are selecționer! Mircea Lucescu a fost prezentat oficial! Durata contractului și motivul pentru care ”Il Luce” a acceptat

România are selecționer! Mircea Lucescu a fost prezentat oficial! Durata contractului și motivul pentru care ”Il Luce” a acceptat Nationala

Antrenorul de 79 de ani revine după aproape patru decenii pe banca tricolorilor.

UPDATE Mircea Lucescu, selecționerul României: ”Multe sentimente m-au încercat, în primul rând nostalgia perioadei trecute ca jucător și antrenor. Ieri am stat trei ore de vorbă, eu plec cu un handicap, al lipsit în ultimii ani din fotbalul românesc”

”Am făcut tot ce mi-a stat în putință să NU vin la echipa națională, am considerat normal să las locul antrenorilor tineri”

”Din momentul în care nu aveți solutie, atunci eu am obligația față de fotbalul românesc și față de suporteri să mă întorc și să pun în joc toata experiența acumulată în ultimii ani, mai ales că eu sunt 100% un produs al fotbalului românesc.

M-am angajat la un lucru foarte dificil, dar am încredere în această generație de jucători, care reprezintă un grup învingător. Nu am nevoie nici de bani, nici să-mi creez o altă carieră, m-au împins spre echipa națională momentele trăite de mine și ca jucător, și ca antrenor. Dragostea mea pentru fotbal, experiența și obligația mea m-au îndemnat să fac acest pas”

”Soția mi-a spus să nu fac asta, că e timpul să stau acasă, Răzvan mi-a spus să fac ceea ce simt”

”Nici nu-i cunosc pe jucători, am cerut să-i văd la față, voi face tot ce e posibil ca experiența mea să-i ajute”

”Ce legătură are filonul meu dinamovist? Acum sunt antrenorul echipei naționale și toată suflarea fotbalistică din țară trebuie să fie lângă mine”

”Eu sper ca nucleul echipei naționale să apară în campionatul intern”

”Am nevoie de ajutorul tuturor, în primul rând de cel al jucătorilor”

UPDATE Prezentarea oficială a lui Mircea Lucescu ca selecționer al României!

* Răzvan Burleanu, președintele FRF, despre Mircea Lucescu: ”O personalitate marcantă a fotbalului mondial”

”Ne dorim să revenim în elita fotbalului mondial, FRF consideră că este necesar să avem un antrenor cu o vastă experiență, iar Mircea Lucescu este un simbol al performanței și are o carieră extraordinară”, a explicat Burleanu.

Durata contractului este de doi ani, iar obiectivul principal este calificarea la Campionatul Mondial din 2026.

Mircea Lucescu (79 de ani) va fi noul selecționer al României și va ocupa postul lăsat liber de Edward Iordănescu.

Potrivit informațiilor obținute de PRO TV, negocierile dintre cele două părți au fost dure, însă Răzvan Burleanu nu a vrut să-l lase pe Mircea Lucescu să se ridice de la masă până nu și-a pus semnătura pe contract.

În cele din urmă, ”Il Luce” a fost de acord să preia naționala României și va fi prezentat în cadrul unei conferințe de presă ce va fi organizată marți, 6 august, de la ora 11:30.

Mircea Lucescu este deja străbunic

Mircea Lucescu, care este deja străbunic, revine astfel la naționala României după 38 de ani. 

El a mai fost selecționerul României în perioada 1981 - 1986, în care a reușit să-i califice pe ”tricolori” la EURO 1984, turneu final pe atunci cu doar 8 echipe!

Anunțul FRF despre Mircea Lucescu

”Marți 6 august: conferință de presă la Casa Fotbalului

Reprezentanții mass-media sunt invitați marți, 6 august, începând cu ora 11:30, la Casa Fotbalului, pentru o conferință de presă.

La evenimentul ce va avea loc de la ora 11:30, în sala „Nicolae Dobrin”, vor participa președintele FRF, Răzvan Burleanu, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, și domnul Mircea Lucescu”, a informat Federația Română de Fotbal pe site-ul oficial.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!