UEFA a anunțat că a deschis proceduri disciplinare atât împotriva Federației Române de Fotbal, cât și împotriva Federației Kosovare de Fotbal după incidentele de la București. Forul european este așteptat să anunțe o decizie în privința rezultatului partidei, numeroși specialiști așteptându-se ca România să câștige cu 3-0 la masa verde, având în vedere abandonul oaspeților.
Grupa României, singura în care UEFA nu face niciun calcul
În așteptarea unui verdict, UEFA evită să facă vreun calcul în grupa României. Pe site-ul oficial, forul european a oferit detalii despre situațiile tuturor grupelor din Liga Națiunilor, precum cine a câștigat grupa, cine a retrogradat sau de ce rezultate are nevoie fiecare națională pentru a obține o poziție superioară.
Singura excepție este grupa C2 din Nations League, acolo unde sunt repartizate România și Kosovo. Cele două sunt trecute cu doar 4 meciuri jucate, partida de vineri de la București nefiind luată în calcul.
"Vor urma permutări", este singurul mesaj transmis de UEFA în cazul grupei României.
Ionuț Lupescu: "Mi-e greu să cred că va rămâne 0-0 la România - Kosovo. Meciul s-a terminat cu o singură echipă pe teren"
Ionuț Lupescu, fost director tehnic la UEFA, în prezent consilier tehnic în cadrul forului european, exclude posibilitatea rămânerii rezultatului din teren după analiza Comisiei de Disciplină.
"Nu cred că există așa ceva în regulament. Pe teren n-a fost decât o singură echipă când s-a terminat meciul, echipa noastră, așa că mi-e greu să cred că va rămâne rezultatul de 0-0", a spus Ionuț Lupescu, pentru PRO TV.
Lupescu se așteaptă la o victorie cu 3-0 a României, la masa verde, și susține că fanii români de pe Arena Națională au fost provocați în prelungiri de jucătorii kosovari, atunci când au scandat "Serbia, Serbia".
"Nu știu ce o să fie. O să vedem ce a scris delegatul în raport, ce au scris ofițerii de securitate. Probabil se vor mai cere și secvențe video din meci. Din punctul meu de vedere, din ce am văzut pe stadion, cred că publicul s-a comportat foarte bine și chiar a fost provocat la ultima fază, la meleul dintre Rrahmani și Alibec", a mai spus Lupescu.