"Romania e mai valoroasa decat Ungaria!" Adrian Mutu, increzator inaintea duelului cu Ungaria! La ce se asteapta din partea adversarilor de la Euro U21

Romania U21 infrunta Ungaria U21 la Campionatul European de tineret, sambata, de la ora 19:00.

Inaintea partidei, selectionerul Adrian Mutu a vorbit despre duelul din a doua etapa a grupelor de la Euro U21. 

Mutu a spus ca este convins ca Ungaria va da mai mult decat in meciul cu Germania, mai ales tinand cont de faptul ca cele doua echipe sunt rivale de traditie. 

Selectionerul nationalei de tineret a comentat si evolutia echipei sale din partida cu reprezentativa Tarilor de Jos, declarand ca "tricolorii mici" sunt mai valorosi decat adversarii lor de maine seara, in opinia sa. 

"Derby-ul ramane derby, asa il vedem, este un meci foarte greu. Sunt sigur ca Ungaria va juca cu multa ambitie, asa cum o sa facem si noi, si sper sa castigam. Cred ca avem o echipa mai valoroasa. Cred in echipa mea, sunt sigur ca baietii sunt constienti de asta. Cred ca Romania este mai valoroasa. Ei au investit mult in infrastructura, in copii si juniori, si speram ca intr-o zi sa fim la acelasi nivel. 

Nu stiu cu ce ne ajuta, pe langa faptul ca avem un meci dificil, faptul ca ei isi joaca ultima sansa de calificare cu ei, asta il face mai dificil. Suntem constienti ca daca vom lua cele 3 puncte, vom avea sanse mari sa ne calificam in sferturi. 

A face faza de atac foarte bine implica sa avem si o aparare buna. Cuvantul cheie de maine va fi echilibru, ceea ce conteaza cel mai mult maine e victoria. 

Cred ca baietii au jucat 90 de minute foarte bune. Pe durata unui meci intreg se intampla multe lucruri, sunt minute in care te aperi, minute in care ataci... Inca nu am decis cum vom juca, nu am decis echipa de start. Am niste dubii, dar pana maine voi sti. 

Cunosc destul de bine echipa Ungariei si sunt sigur ca vom vedea o echipa si mai ambitioasa, mai dornica de victorie, mai asezata decat in meciul trecut, o echipa care va incerca sa domine mai ales ca joaca acasa si impotriva Romaniei", a declarat Adrian Mutu la conferinta de presa. 

Meciul dintre Ungaria U21 si Romania U21 este programat sambata, de la ora 19:00, si va fi transmis in direct de TVR 1 si in format LIVE TEXT pe www.sport.ro. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!