Entuziasmul a fost mare după tragerea la sorți de la Zurich. Microbiștii s-au bucurat când au văzut adversarele României, mulți considerând că tricolorii au o șansă uriașă de a participa la o Cupă Mondială după o pauză de 28 de ani.
Optimism la cote înalte după ce România și-a aflat adversarele din preliminariile CM 2026
Printre cei mai optimiști s-a numărat Viorel Moldovan (52 de ani), cel care a marcat două goluri la Cupa Mondială din 1998, contra Angliei (2-1) și Tunisiei (1-1). "Eu deja nu mai pierd timpul, mi-am și cumpărat bilet înaintea tragerii la sorți. Chiar îi sfătuiesc și pe suporterii noștri să-și achiziționeze de acum bilete, pentru că sunt mai ieftine cu doi ani înainte", spunea actualul președinte de la Rapid, după tragerea la sorți.
Un alt fost mare internațional, Gică Popescu (57 de ani), a pus și el presiune pe tricolori: "Suntem obligați în această grupă să defilăm. Dacă m-ai fi pus înainte de tragerea la sorţi să aleg o grupă, cred că nu aş fi putut să fiu atât de inspirat sau mi-ar fi fost jenă să aleg o grupă atât de accesibilă".
Dacian Varga are altă părere: "Care e norocul, că am auzit cu Austria?! Și Bosnia va lua puncte!"
Nu de aceeași părere este și Dacian Varga (40 de ani). Fostul campion al României cu Unirea Urziceni, care a jucat în 4 meciuri la echipa națională, spune că naționala lui Mircea Lucescu nu se poate considera norocoasă, având în vedere că va avea de înfruntat Austria lui Ralf Rangnick, care la EURO 2024 a câștigat o grupă din care au mai făcut parte Franța, Olanda și Polonia.
Varga anticipează că Bosnia și Herțegovina, venită din urna a treia, poate pune probleme serioase tricolorilor în preliminarii.
"Și care e norocul? Că am căzut cu Austria?! Austria ți se pare o echipă slabă? Vezi că la Campionatul European au terminat grupa pe primul loc, iar antrenorul lor este foarte apreciat.
Dacă nu mă înșel, au câștigat cu 5-1 în ultimul meci (n.r - contra Norvegiei, în octombrie, în Liga Națiunilor). Totuși, e în prima urnă valorică. Cum poți să spui că am avut noroc?
Din punctul meu de vedere, și Bosnia va lua puncte. Chiar dacă doi-trei jucători sunt aproape de retragere și nu știm dacă îi vom mai vedea în lot, Bosnia e o nucă greu de spart.
N-aș putea numi un jucător (n.r - un jucător esențial pentru națională). În afară de Hagi, n-am avut niciodată un singur jucător despre care să spunem că i-o dăm lui și ne rezolvă meciul. Eu cred că doar prin unitate de grup, cum a fost și la Campionatul European. Nu avem un Messi sau un Cristiano Ronaldo în echipă, care să ne rezolve meciul. E greu să câștigăm dacă nu sunt 7-8 jucători sută la sută când începe meciul", a spus Dacian Varga, la emisiunea Poveștile Sport.ro.