ROMANIA - INSULELE FEROE, 21:45, ProTV | Mitrita, lasat in afara lotului! Patru schimbari facute de Contra in primul 11
Tatarusanu - Benzar, Moti, Grigore, Bancu - Marin, Stanciu - Chipciu, Keseru, Deac - Puscas
Cosmin Contra va face patru schimbari in primul 11 pentru meciul cu Insulele Feroe. Benzar in locul lui Manea, Moti in locul lui Sapunaru, Deac in locul lui Baluta si Keseru in locul lui Mitrita!
Titular in Suedia, dar schimbat la pauza, Alex Mitrita nu va mai juca deloc cu Insulele Feroe. Fotbalistul lui New York City FC va urmari meciul din tribune in aceasta seara.
In tara se vorbesc limbile feroeza (similara cu islandeza), daneza si engleza. Clima in Insulele Feroe este de tip oceanic, umeda si extrem de schimbatoare, cu veri racoroase si ierni blande. Insulele Feroe sunt parte a acordului de libera circulatie Schengen, dar cetatenii danezi care locuiesc acolo nu sunt considerati cetateni ai Uniunii Europene, asa cum este afirmat explicit in ambele tratate de la Roma. In realitate, sintagma "Insulele Feroe" este un pleonasm, deoarece sufixele „øerne” si „oyar” inseamna "insule" in danez?, respectiv feroeza.
IN 1990, AU INVINS AUSTRIA LA PRIMUL LOR MECI OFICIAL
Se aproximeaza ca 60% dintre cei care practica un sport pe aceste insule joaca fotbal. Cifrele spun ca exista 7.000 de jucatori legitimati la o populatie de putin peste 50.000 de locuitori. Sistemul competitional din Feroe cuprinde 3 ligi. Meistaradeildin, prima liga, se disputa pe sistem primavara - toamna si are 10 echipe, din care, la finalul sezonului ultimele 2 retrogradeaza, iar primele 3 se califica in preliminariile Champions League si Europa League. Alte sporturi populare sunt handbalul, inotul, canotajul, voleiul, ciclismul, triatlonul, calaria, tirul, sahul si e-sports.
Echipa nationala nu s-a calificat niciodata la turneele finale de Cupa Mondiala sau Campionat European, dar a castigat de 2 ori Island Games (1989, 1991) si de 2 ori Greenland Cup (1983, 1984). Meciurile de pe teren propriu se joaca pe Stadionul Tórsvøllur din Torshavn, o arena cu 6.000 de locuri. Din 2011, arena are instalatie de nocturna si modernizarea sa completa se va incheia in 2021.
Intre 1930 si 1988, echipa nationala a Insulelor Feroe a jucat doar meciuri amicale impotriva reprezentativelor din Islanda, Shetland, Insulele Oarkney, Groenlanda si Danemarca U21. Federatia a fost fondata in 1979 si a fost afiliata FIFA pe 2 iulie 1988 si UEFA pe 18 aprilie 1990. Prima victorie oficiala a fost inregistrata, in 1989, cand feroezii au invins Canada intr-un meci amical, cu scorul de 1-0.
In primul meci oficial, pe 12 septembrie 1990, Feroe a invins Austria cu 1-0, reusind astfel una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului. Partida s-a jucat la Landskrona, in Suedia, pentru ca la acea data nu existau terenuri cu gazon natural in tara. Golul victoriei istorice a fost inscris de Torkil Nielsen, un mijlocas care lucra si ca agent de vanzari pentru o companie de constructii din orasul sau.
ACTUALUL SELECTIONER ESTE IN FUNCTIE DIN 2011
Cea mai buna perioada din istoria nationalei nordice din punct de vedere al progresului inregistrat este considerata cea din mandatul lui Allan Simonsen (1994-2001), cand echipa antrenata de fostul jucator de la FC Barcelona si Borussia Monchengladbach, desemnat cel mai bun jucator european in 1977, a castigat de cate doua ori impotriva nationalelor din San Marino (3-0, 3-1), Malta (2-1, 2-1) si Luxemburg (2-0, 1-0) si a remizat cu Lituania (0-0), Scotia (1-1), Bosnia (2-2) si Slovenia (2-2). Printre rezultatele remarcabile reusite ulterior se mai numara cele cu Scotia (2-2), Cipru (2-2), Austria (1-1), Lituania (2-1), Irlanda de Nord (1-1) si Estonia (2-0).
Actualul selectioner, danezul Lars Olsen, fost fundas central la Brondby si capitan al campioanei europene din 1992, a preluat echipa in noiembrie 2011. In mandatul sau, nationala feroeza a marcat pentru prima data 4 goluri, intr-o victorie cu 4-1 contra Gibraltarului, in martie 2014. Alte rezultate importante s-au inregistrat cu Kazahstan (1-1), Grecia (1-0 / considerata de The Guardian cea mai supriza din istoria fotbalului, tinand cont de diferenta dintre cele doua echipe din clasamentul FIFA, grecii fiind pe locul 18, iar feroezii pe locul 187), Grecia (1-0), Liechtenstein (3-2), Ungaria (0-0), Letonia (2-0) si Andorra (1-0).
AU JUCATORI TITULARI IN PRIMELE LIGI DIN DANEMARCA SI NORVEGIA
In primul meci din preliminariile Euro 2020, Feroe e pierdut in Malta, scor 2-1, golurile fiind marcate de Nwoko (13) si Borg (77-pen.) pentru Malta, respectiv Thomsen (90+8). In lotul chemat pentru meciurile cu Malta si Romania, jumatate dintre jucatori sunt semi-profesionisti, evoluand in modestele campionate din Feroe si Islanda, ei avand si servicii pentru a-si rotunji veniturile.
Vedetele lotului feroez sunt portarul Gunnar Nielsen, aflat in urma cu un deceniu sub contract cu Blackburn Rovers si Manchester City, dar si capitanul Atli Gregersen, fost jucator in Danemarca si Scotia. Viljormur Davidsen evolueaza la Vejle, in prima liga daneza de fotbal, club antrenat de Costel Galca. Mijlocasul Hallur Hansson este titular la Horsens, in prima liga daneza, in timp ce Joan Simun Edmundsson este om de baza la Arminia Bielefeld, in 2.Bundesliga, si a jucat anterior in Danemarca si Norvegia. Tot el este si golgheterul nationalei feroeze, cu 7 goluri marcate in 48 de meciuri jucate. Gilli Rolantsson joaca in prima liga norvegiana, la FK Brann, si a mai evoluat in prima liga daneza, la Aalborg BK, iar Brandur Olsen are meciuri jucate pentru FC Copenhaga si Randers. Un jucator mai cunoscut microbistilor romani este Kaj Leo i Bartalsstovu, care a bifat 6 meciuri pentru Dinamo, in 2016, pe vremea cand Mircea Rednic spunea ca e „piesa”, dar care acum joaca in Islanda, la IBV.
ROMANIA A CASTIGAT TOATE CELE 6 MECIURI CU INSULELE FEROE:
1. 6 mai 1992, preliminarii CM 1994: Romania - Insulele Feroe 7-0 (Balint 4, 39, 78, Hagi 14, Lacatus 28 pen., Lupescu 44, C. Pana 56)
2. 8 septembrie 1993, preliminarii CM 1994: Insulele Feroe - Romania 0-4 (Raducioiu 23, 58, 60, 76)
3. 10 septembrie 2008, preliminarii CM 2010: Insulele Feroe - Romania 0-1 (Cocis 59)
4. 14 octombrie 2009, preliminarii CM 2010: Romania - Insulele Feroe 3-1 (Apostol 16, Bucur 65, Mazilu 86 / Egil a Bo 83)
5. 29 martie 2015, preliminarii Euro 2016: Romania - Insulele Feroe 1-0 (Keseru 21)
6. 11 octombrie 2015, preliminarii Euro 2016: Insulele Feroe - Romania 0-3 (Budescu 4, 45+1, Maxim 83)
LOTUL INSULELOR FEROE PENTRU MECIUL CU ROMANIA:
Portari - Gunnar Nielsen (32 ani / FH, Islanda, L1), Teitur Gestsson (26 ani / HB, Feroe, L1), Karstin Hansen (21 ani / Skala IF, Feroe, L1)
Fundasi - Atli Gregersen (36 ani / Vikingur, Feroe, L1 / capitan), Gilli Rolantsson Sorensen (26 ani / SK Brann Bergen, Norvegia, L1), Odmar Faero (29 ani / Hamarkameratene, Norvegia, L2), Viljormur Davidsen (27 ani / Vejle Boldklub, Danemarca, L1), Magnus Egilsson (25 ani / HB, Feroe, L1), Bartal Wardum (21 ani / HB, Feroe, L1), Heini Vatnsdal (27 ani / Fremad Amager, Danemarca, L2), Sonni Ragnar Nattestad (24 ani / FC Fredericia, Danemarca, L2)
Mijlocasi - Solvi Vatnhamar (32 ani / Vikingur, Feroe, L1), Rogvi Baldvinsson (29 ani / Bryne FK, Norvegia, L3), Brandur Hendriksson Olsen (23 ani / FH, Islanda, L1), Rene Shaki Joensen (26 ani / Grindavik, Islanda, L1), Hallur Hansson (26 ani / AC Horsens, Danemarca, L1), Kaj Leo i Bartalsstovu (27 ani / IBV, Islanda, L1), Arni Frederiksberg (26 ani / FH, Islanda, L1)
Atacanti - Jakup Thomsen (21 ani / FH, Islanda, L1), Klaemint Olsen (28 ani / NSI Runavik, Feroe L1), Joan Simun Edmundsson (27 ani / Arminia Bielefeld, Germania, L2)
Selectioner - Lars Olsen (58 ani / danez)
Nationala Romaniei joaca in aceasta seara al doilea meci din preliminariile UEFA EURO 2020, contra celor din Insulele Feroe. Chiar daca elevii lui Contra au pierdut meciul din Suedia, fostul jucator de la FCSB si CFR Cluj, Ionut Rada, este de parere ca tricolorii se pot bate si cu Spania in aceasta grupa. Cu toate acestea, Rada nu considera partida cu Insulele Feroe una simpla.
"Pe hartie este considerat un meci usor, dar ati vazut ca orice se poate intampla. Pana si Norvegia a pus probleme Spaniei. Trebuie abordat meciul foarte serios.
Sunt aceste trei echipe care se lupta, poate mai mult Spania. I-am vazut in meciul cu Norvegia si cred ca ne putem bate si cu Spania. Acest grup va creste si nu trebuie sa punem multa presiune pe ei, pentru ca aceasta generatie noua ne da incredere", a spus Rada la PRO X.
Fostul fundas a vorbit de situatia lui Ianis Hagi si a generatiei sale. Rada considera ca nationala lui Mirel Radoi ar putea sa scoata din nou lumea in strada.
"Chiar daca rezultatul a fost unul negativ, cred ca Cosmin Contra a avut curaj. Trebuie sa avem grija de aceasta generatie, pentru sunt deja multi fotbalisti care joaca la echipe importante. Este o generatie care poate sa ne aduca din nou fericire si sa ne scoata in strada.
Nu este usor pentru Ianis. Asteptarile sunt mult mai mari de la el si el isi doreste lucrul asta, insa trebuie sa avem rabdare. Deja este presiunea numelui si se poate pierde. Cred ca poate fi titular, chiar daca nu a primit foarte multe minute", a declarat Ionut Rada inainte de meciul Romaniei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News