Romania - intre regatul lui Hagi si democratia lui Mutu

La inceput au fost lacrimile lui Contra in noroiul de pe Ghencea. "Gurita" plangea dupa, poate, cel mai frumos gol al sau la Nationala. Ghencea 2001. A fost inceputul sfarsitului. Golurile lui Hagi dinaintea caderii sunt doar memoria Paradisului fotbalistic. Lobul in poarta lui Cordoba sau golurile lui Ilie sunt marul otravit. Cu “Cobra” in rolul sarpelui biblic.

Ce a urmat dupa? Purgatoriul danez, nebunia ceha de la Constanta, o gluma divina pe Giulesti si Mutu care flutura din brate la Craiova, surd ca o pasare schiloada. Mutu, Mutu!!! Si ca sperantele noastre. Si ca memoria noastra intrauterina. Romania, Romania, la Universitate! Nu ne nascuseram inca.

Ne-au trebuit opt ani sa reinviem, asa cum ne-au trebuit zece sa revenim in Liga. Nationala arde, pesemne, mai repede, pentru ca nu are culori pentru care sa strigam … ue! Mergem la UE, varianta cu mingea la centru.

Sa revenim la Contra si sa fim pro. Ati observat ca singurii care au gustat din cupa bucuriei inainte au fost si singurii debusolati dupa cea mai mare victorie post-moderna. Ce lux!!! Mutu si Chivu au declarat la unison ca au uitat cum e sa te bucuri. Vrem un meci in care Mutu si Chivu sa se vopseasca blond, iara “Satana” sa se tunda la zero, dupa care sa-i injuram istoviti de atata bucurie. Ce va face Contra? Nu va faceti griji. Am renascut, iar noroiul de pe Ghencea nu mai exista. Intre timp a crescut iarba si la noi.