GALERIE FOTO România U17 - Norvegia U17, primul meci din turneul de calificare la Euro 2024, s-a încheiat! Fără schimbări, fără țintă, rezultat nesatisfăcător

România U17 - Norvegia U17, primul meci din turneul de calificare la Euro 2024, s-a încheiat! Fără schimbări, fără țintă, rezultat nesatisfăcător Nationala

Naționala de juniori a României este gazda turneului preliminar, care se joacă la Buftea, Clinceni, Voluntari și Tunari.

FINAL România U17 - Norvegia U17 0-0

MIN. 90+5 Final la Buftea, România obține doar un 0-0 pe teren propriu cu Norvegia. În cealaltă partidă din grupă, Franța s-a distrat cu Estonia, scor 4-0.

  • Romania U17 Norvegia U17 In Primul Meci Din Turneul De Calificare La Euro 2024 9

MIN. 90+2 Ocazie imensă pentru Norvegia, defensiva noastră respinge!

MIN. 90 Se arată 5 minute de prelungiri.

MIN. 80 ”Nouarul” Iustin Doicaru este schimbat cu Vlad Oargă, golgheter în Italia la Sampdoria. Este abia a doua schimbare făcută de selecționerul Nicolae Roșca, după cea cauzată de accidentarea lui Stoian din startul partidei.

MIN. 79 Doicaru ratează din nou, din 5 metri, portarul norvegian reține balonul!

MIN. 78 Ungureanu își face în continuare datoria și prinde șutul periculos, pe jos, al lui Eikrem!

MIN. 71 O nouă lovitură liberă dintr-o poziție periculoasă este irosită de România, Doicaru trimite slab, peste poartă.

MIN. 61 Încă o paradă salvatoare a portarului nostru Ungureanu, după câteva gafe în serie în defensiva ”tricolorilor”!

MIN. 46 Începe repriza a doua.

MIN. 45 0-0 la pauză, după o prima repriză echilibrată.

MIN. 41 O lovitură liberă dintr-o poziție excelentă, din apropierea careului, este irosită de Toma, care trimite mult peste poartă.

MIN. 21 Ocazie imensă pentru România, șutul lui Doicaru este respins în corner!

MIN. 14 Prima intervenție salvatoare a portarului nostru Ungureanu, la un șut puternic al norvegienilor.

MIN. 10 Alexandru Stoian, care deja a debutat în Liga 1 la Farul Constanța (la vârsta de 14 ani, al doilea cel mai tânăr debutant din istorie după Nicolae Dobrin), este înlocuit din cauza unei accidentări cu David Popa de la FCSB.

UPDATE Echipele de start:

ROMÂNIA: 1. Ungureanu – 2. Gașpăr, 6. Racu, 5. Dumitra, 3. Techereș – 8. Petculescu, 4. Laszlo, 11. Al. Stoian – 9. Doicaru, 20. Stanciu, 10. Toma-cpt. 

Selecționer: Nicolae Roșca

Rezerve: 12. Radu – 7. D. Popa, 13. Ilaș, 14. Tomșa, 15. Cotor, 16. Bușe, 17. Burlacu, 19. Nechifor, 19. Oargă

NORVEGIA: 1. Klausen – 2. Riise, 13. Volden, 4. Norbye, 5. Knudsen – 10. Olderheim, 6. Holmen-cpt., 8. Eikrem – 9. Skaarud, 7. Seim Monsen, 11. Nysæther

Selecționer: Bjørn Johansen

Rezerve: 12. Sjong – 3. Eckbo, 14. Taraldset, 15. Steinegger, 16. Nilsen Modebe, 17. Grimeland, 18. Linnbæck, 19. Svenningsen, 20. Ingilæ

Știrea inițială

Selecționata U17 a României dispută joi, 15 noiembrie, de la ora 12:00, la Centrul Național de Fotbal Buftea, primul meci de la turneul de calificare la Campionatul European din 2024.

Partidele grupei din care mai fac parte Franța și Estonia sunt găzduite de țara noastră, conform următorului program:

15 noiembrie, ora 12:00: FRANȚA – ESTONIA (Clinceni), ROMÂNIA – NORVEGIA (CNF Buftea)

18 noiembrie, ora 12:00: NORVEGIA – ESTONIA (Voluntari), FRANȚA – ROMÂNIA (CNF Buftea)

21 noiembrie, ora 11:00: NORVEGIA – FRANȚA (Tunari), ESTONIA – ROMÂNIA (CNF Buftea).

Cine se califică la Turul de Elită, ultima etapă înainte de Euro 2024

Se califică la Turul de Elită, ultima rundă înainte de EURO, primele două din fiecare grupă împreună cu cele 5 echipe de pe locul 3 cu cele mai bune rezultate înregistrate în fața primelor două clasate. 

Turneul final va fi găzduit de Cipru în perioada 20 mai – 5 iunie 2024.

Lotul României Under 17

Selecționerul Nicolae Roșca mizează la turneul de calificare pe următorul lot:

Portari: Bogdan Ungureanu (FC Rapid 1923), Riccardo Radu (Juventus | Italia), Edgar Cadar (Lecce | Italia)

Fundași: Florin Gașpăr (Universitatea Craiova), Bogdan Bușe (Universitatea Craiova), John Dumitra (Farul Constanța), Andrei Racu (Atalanta | Italia), Eduard Cotor (Vfl Osnabruck | Germania), Alin Techereș (Universitatea Cluj), Narcis Ilaș (FC Botoșani)

Mijlocași: Iustin Doicaru (Farul Constanța), David Popa (FCSB), Dan Nechifor (Farul Constanța), Diego Burlacu (FC Bacău), Matyas Laszlo (FCSB), Mihai Toma (FCSB), Troy Tomșa (Sassuolo | Italia), Robert Petculescu (Universitatea Craiova), Alexandru Stoian (Farul Constanța)

Atacanți: Raul Stanciu (UTA Arad), Vlad Oargă (Sampdoria | Italia)

Info și foto: FRF / Răzvan Păsărică - Sport Pictures

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!