Fotbalul românesc e pe val, cel puțin la nivelul primei reprezentative. A fost campania de calificare pentru Euro 2024, pe care am încheiat-o fără înfrângere, pe primul loc în grupă. Apoi, am avut Europeanul din Germania, competiție în care am trecut de faza grupelor. După care a venit finalul spectaculos de an, cu șase victorii în șase meciuri disputate în Liga Națiunilor.

Chiar și așa, nu degeaba se spune că aparențele înșală, uneori. Într-un interviu acordat pentru sport.ro, Ladislau Bölöni (71 de ani) a explicat că avem o mare problemă: ne lipsește știința formării jucătorilor tineri. Fostul selecționer, care l-a descoperit pe Cristiano Ronaldo la Sporting Lisabona, a și oferit argumente solide în susținerea afirmației sale.

Spusele lui Bölöni sunt, cumva, confirmate acum și de analiștii de la CIES Football Observatory, un centru aflat în Elveția, la Neuchâtel. Această organizație lucrează cu statisticile fotbalului mondial, fiind creată în 2005.

Cum se apropie finalul de an, CIES Football Observatory tocmai a publicat clasamentul echipelor naționale, punând lupa pe media de vârstă a jucătorilor. Aici, România ocupă locul 17 din 54 în zona UEFA, cu o medie de vârstă de 27,81 de ani. De remarcat că, la acest capitol, stăm mai bine, în comparație cu forțe europene, precum Germania (28,56 de ani) și Croația (28,32 de ani), dar suntem depășiți de naționale puternice, precum Anglia, Țările de Jos, Portugalia, Italia și Franța.

Dacă la media de vârstă, situația noastră nu e, totuși, alarmantă, în schimb, la un alt capitol stăm rău de tot! 

CIES Football Observatory a luat la puricat și procentajul jucătorilor sub 21 de ani la fiecare echipă națională. Aici, la nivel european, România ocupă ultimul loc, alături de Georgia, cu 0%. Adică, fotbaliștii noștri sub 21 de ani n-au primit ocazia de a aduna minute în prima reprezentativă în 2024! Ceea ce e o statistică alarmană, dacă ne gândim la viitor. 

Prin comparație, Spania (14,5% din minutele adunate de echipa națională au fost bifate de fotbaliști sub 21 de ani), Germania (14,5%), Anglia (14,2%) sau Belgia (13,6%) au ținut ca jucătorii lor sub 21 de ani să primească minute și la naționala mare.