Romania va organiza CE sub 19 ani! Vezi unde se va juca finala:

Romania va organiza CE sub 19 ani! Vezi unde se va juca finala: Nationala

Presedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ce a urmat unei intalniri cu primarii oraselor nominalizate sa gazduiasca meciurile Campionatului Euorpean sub 19 ani, ca pentru indeplinirea cerintelor UEFA, mai este nevoie de investitii de trei milioane de euro.

"Avem sprijinul total al presedintelui CJ, cat si al primarilor prezenti. Inclusiv Guvernul Romaniei va fi sensibilizat, poate ca Ministerul Turismului si Dezvoltarii va trebui sa fie cu un sprijin, pentru ca e vorba de imaginea Romaniei. Fondurile necesare pentru refacerea a ceea ce e in neregula, plus nocturne se va duce pe la trei milioane de euro. Nu ar fi o suma exorbitanta atat pentru Guvernul Romaniei, cat si pentru CJ, pentru cinci baze. Consiliul Judetean si primariile pot acoperi cam un milion de euro din cele trei necesare, 500.000 CJ, iar fiecare primarie cate 100.000. Vom face demersurile, impreuna cu presedintele Consiliului Judetean, pentru o scrisoare comuna sa ne adresam Guvernului pentru sprijin, pentru ca vorbim de doua competitii europene in 2011 si 2012, de imaginea Romaniei. Fara aceasta finala din 2012 nu aveam Stadionul National nou", a spus Sandu.

La intalnirea cu presedintele FRF au mai fost prezenti, oficiali ai federatiei, precum si presedintele Consiliului Judetean, Cristache Radulescu, primarul Chiajnei Mircea Minea, primarul orasului Buftea, Ion Stoica, primarul comunei Berceni, Marian Ghenu, viceprimarul din Branesti, Marcel Bonciu, primarul Snagovului, Apostol Musat si primarul orasului Mogosoaia, Mihai Precup.

Mircea Sandu este de parere ca a preferat ca meciurile sa se desfasoare in afara Bucurestiului, pentru ca astfel sa se investeasca in insfrastructura. "Tema discutiei a fost organizarea CE de juniori in cateva din orasele si comunele din jurul Bucurestiului. De ce am considerat ca trebuie sa iesim din Bucuresti si sa mergem in localitatile din preajma? Pentru ca in toate tarile civilizate din Europa de Vest, in comunitati mai mici, infrastructura sportiva este foarte bine dezvoltata si am considerat ca e un prilej sa se poata veni cu o sustinere financiara pentru dezvoltarea infrastructurii. Saptamana trecuta a avut loc o inspectie si s-au constatat cateva deficiente pe care le-am comunicat reprezentantilor prezenti. Mizam ca trebuie construite nocturne la patru stadioane si putem spune ca facem niste pasi importanti pentru dezvoltare, iar pe aceste stadioane se va putea continua activitatea sportiva", a adaugat Sandu.

Oficialul FRF a mentionat ca va fi constituit si Comitetul Local de Organizare.

"Va trebui sa constituim Comitetul Local de Organizare. Directori vor fi Capatana si Prodan, eu cu Lupescu vom fi din partea Federatiei, vor face parte primarii din localitatile respective, presedintele CJ, departamentul de presa al FRF si trezorierul federatiei. In jurul lunii august vom stabili cele patru stadioane care vor fi alocate. Trebuie sa punem la dispozitie patru terenuri de antrenament, vor fi Mogosoaia, Buftea, Chiajna, cei de la rugbi ne-au promis ca ne pot pune la dispozitie terenul de la Tineretului", a subliniat Sandu.

Mircea Sandu spera ca la meciuri sa vina cat mai multi copii, mai ales ca acestia vor avea accesul gratuit.

"Speram ca pe stadioanele pe care vom desfasura meciurile sa avem cat mai multi copii prezenti, pentru ca vor avea acces gratuit, iar preturile biletelor vor fi foarte mici, pentru a-i stimula pe copiii de la cluburi", a precizat Sandu.

Intrebat unde va avea loc finala turneului final al Campionatului European sub 19 ani din 2011, Sandu a raspuns: "Daca ar avea loc astazi, atunci la Chiajna, dar n-am fixat inca. E suficient pentru un campionat de juniori, are in jur de 7.000 de locuri. Important la Chiajna e sa se rezolve nocturna si ceva la campul de joc. Celelalte meciuri se pot desfasura pe oricare din celelalte stadioane, dupa ce se aranjeaza vestiarele, camera doping, grupurile sanitare, camera de conferinta de presa si altele. Prefer stadioanele de 7.000 de locuri pline, decat cele de 30.000 si pe care sa vina 10.000".

Mircea Sandu a spus, in gluma, ca dupa multi ani o echipa de juniori a Romaniei a reusit calificarea la un turneu final de Campionat European la fotbal, desi reprezentativa tricolora este calificata din postura de tara gazda. "In sfarsit dupa multi ani ne-am calificat si noi", a adaugat Sandu.

Primarul comunei Berceni, Marian Ghenu, a declarat ca infrastructura care va ramane in urma acestui turneu final va fi benefica sportului romanesc.

"Noi suntem trecuti prin furcile caudine ale sportului. Investitiile in infrastructura sportiva inseamna un grup esential pentru orice comunitate. Aducerea acestui turneu final ar trebui sa aduca cinste Romaniei. Sportul e singura modalitate prin care mai putem ridica in lume capul, suntem unici in lume, ca o floare. Romania e cea care organizeaza turneul, nu Berceni, Chiajna sau Snagov", a spus Ghenu.

Turneul final al Campionatului European de tineret sub 19 ani va avea loc in perioada 20 iulie-1 august 2011. La turneul final vor participa opt echipe, impartite in cate doua grupe. Primele doua clasate in fiecare grupa se vor califica in semifinalele competitiei.

Cele opt delegatii, formate din cate 30 de persoane, vor fi cazate la hotelul Intercontinental, in timp ce cartierul general al UEFA, unde vor fi cazati arbitrii, delegatii de meciuri si staful UEFA va fi la hotelul Crowne Plaza.

Mircea Sandu a precizat ca se asteapta ca in Romania sa vina 3-400 de suporteri ale celorlalte sapte echipe participante.

Sursa: Mediafax
Sursa FOTO: Liga2.ro

 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!