"Să vadă ca pe cel mai înalt obiectiv al lor". Tricolorii, sfătuiți să trateze naționala cu cea mai mare seriozitate
Edi Iordănescu nu a început așa cum și-ar fi dorit mandatul de selecționer la echipa națională, după înfrângerea cu Grecia și egalul cu Israel.
Ionuţ Rada a declarat că speră ca o dată cu instalarea noului tehnician la prima reprezentativă a României să se realizeze lucruri importante la echipă, dar a precizat că nu va fi uşor.
"Îmi doresc ca o dată cu venirea noului selecţioner să avem speranţe că se vor realiza lucruri importante la naţională. Nu va fi uşor, va fi o provocare pentru Edi Iordănescu, aşa cum a fost pentru fiecare antrenor. Ştim foarte bine problemele pe care le avem în fotbal şi că nu avem un număr foarte mare de jucători din care să alegem. Aşa că va fi o provocare pentru Edi.
Metodele de antrenorat din urmă cu ceva ani au fost bune atunci, era o altă generaţie. Acum e cu totul şi cu totul altă generaţie, e multă informaţie la dispoziţie. Dar eu cred că un antrenor trebuie să lucreze foarte mult la partea mentală, la partea emoţională", a menţionat Rada, citat de Agerpres.
Fostul fundaş le transmite jucătorilor români să vadă echipa naţională ca pe cel mai înalt obiectiv în carierele lor.
"Chiricheş e un jucător important, este căpitanul naţionalei, joacă de mulţi ani la un nivel înalt şi atunci când nu joacă sau este schimbat, cum s-a întâmplat în amicalul cu Israel, se creează un dezechilibru. Eu le transmit jucătorilor să vadă echipa naţională ca pe cel mai înalt obiectiv al lor, indiferent de transferuri sau de ceea ce îşi doresc pe plan financiar. Când simţi asta atunci poţi depăşi multe lucruri, pentru că noi nu traversăm o perioadă foarte bună", a mai spus acesta.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News