"Sac de box". Ucrainienii au reacționat după ce România a obținut doar o remiză cu Bulgaria
Naţionalele de fotbal ale României şi Bulgariei au terminat la egalitate, scor 0-0, într-un meci amical, penultimul test al tricolorilor înainte de EURO 2024.
Echipa României, cu mai puţin de două săptămâni înaintea debutului la turneul final al Campionatului European din Germania (14 iunie-14 iulie), nu a reuşit să impresioneze, ratând şi un penalty în repriza secundă.
Tricolorii vor mai juca un meci de pregătire înainte de EURO 2024, pe 7 iunie, cu Liechtenstein, tot pe Stadionul Steaua, de la ora 21:00.
România va debuta la EURO 2024 pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, iar apoi va mai înfrunta în Grupa E selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie şi Slovaciei, pe 26 iunie.
Presa din Ucraina a scris despre remiza de la București
Jurnaliștii din Ucraina au analizat evoluția băieților pregătiți de Edward Iordănescu, explicând că se așteptau ca România să obțină un succes, fără emoții.
"Echipa națională a României va fi primul adversar al echipei naționale a Ucrainei la Euro 2024, așa că a fost interesant să vedem meciul lor amical cu Bulgaria. Adversarul, vorbind în termeni din pugilism, părea a fi un 'sac de box' – din noiembrie 2022, bulgarii au câștigat doar un meci din 13, împotriva Tanzaniei. Se aștepta o victorie ușoară a vecinilor noștri.
Tricolorii au deținut într-adevăr inițiativa și au controlat mingea 60% din timp, fără a permite adversarilor nimic. În prima repriză, gazdele ar fi putut marca de trei ori. În cele din urmă, echipele au plecat la vestiare cu scorul de 0-0. La începutul celei de-a doua reprize, Stanciu a obținut un penalty, însă Man nu a reușit să-l transforme în gol.
România nu a mai reușit să organizeze ceva mai interesant, iar bulgarii au avut chiar și câteva contraatacuri periculoase. În cele din urmă, fluierul final a consemnat o remiză albă, scor 0-0 – adversarul nostru de la Euro încă nu a impresionat", au scris jurnaliștii de la football24.
Conferință Edward Iordănescu după România - Bulgaria 0-0
Conferință de presă Edi Iordănescu după România - Bulgaria 0-0 pe www.sport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News