ZIUA REGELUI Seara istorică în care Gică Hagi a reușit un hat-trick pentru Real Madrid în „Bătrânul Clasic” și s-a arătat lumii

Seara istorică în care Gică Hagi a reușit un hat-trick pentru Real Madrid în „Bătrânul Clasic” și s-a arătat lumii Nationala

„Regele” a „omorât” meciul după 55 de minute.

16 februarie 1992, stadionul Santiago Bernabéu. 

După 21 de etape, Real Madrid era lider în La Liga și o întâlnea pe Athletic Bilbao în „El Viejo Clásico” („Bătrânul Clasic”), așa cum este cunoscut în Spania derby-ul dintre cele două cluburi. Gică Hagi, pe atunci în vârstă de 27 de ani, traversa un moment bun la Madrid. Era titular incontestabil, marca goluri și câștigase aprecierea pretențioșilor fani de pe Bernabéu.

  • Ziua Istorica In Care Gica Hagi A Reusit Un Hat Trick Pentru Real Madrid In Zbatranul Clasic 2 1

Dar lucrurile nu fuseseră așa de la bun început. 

Startul complicat la Madrid

Transferat de iberici pentru 4 milioane de dolari în vara lui 1990, de la Steaua, „Regele” s-a teleportat brusc într-o altă lume. În primele sale luni la Madrid, Hagi s-a plâns de căldura din capitala Spaniei și s-a simțit izolat din cauză că nu știa limba spaniolă și comunica greu cu colegii. Pe deasupra, Real Madrid a suferit enorm din punct de vedere sportiv în sezonul 1990-1991. După ce câștigaseră cinci campionate la rând, madrilenii s-au trezit că pierd teren în fața rivalilor de la Barcelona și Atlético. 

„Los blancos” au pornit sezonul cu galezul Toshack, demis în noiembrie din cauza rezultatelor slabe. L-au continuat cu legendarul Don Alfredo Di Stéfano, care însă și-a dat demisia după ce Real Madrid a fost eliminată de Spartak Moscova, în sferturile Cupei Campionilor. În aprilie 1991, pe bancă a ajuns Radomir Antić, care a dus echipa pe locul trei, o performanță în contextul în care madrilenii riscau să rateze cupele europene. 

Hagi, care își pierduse locul de titular în timpul mandatului lui Alfredo Di Stéfano, a reintrat în primul 11 odată cu sosirea lui Radomir Antić. Românul a strâns 34 de meciuri în toate competițiile în acea primă stagiune a sa pe Bernabéu. Una „așa și așa”, de adaptare la Spania și la ce însemna Real Madrid. Bilanțul, unul decent: patru goluri și cinci pase decisive.

Gică Hagi, decar și lider la Real Madrid

Dar Gică Hagi avea să-și etaleze adevăratul talent abia în următorul sezon la Real Madrid. Tot cu Antić la timonă, Madridul a pornit tare în 1991-1992, cu gândul să facă uitat eșecul din stagiunea precedentă și să redevină campioană. În iarnă, Real Madrid era deja lider autoritar în La Liga, iar decarul Gică Hagi, vârful Emilio Butragueño și mijlocașul Fernando Hierro erau „stâlpii” echipei.

Influențat de anumiți jurnaliști, care susțineau că echipa nu joacă bine chiar dacă domină clasamentul, președintele Ramón Mendoza a luat o decizie șocantă în ianuarie 1992. L-a demis inopinat pe sârbul Radomir Antić și l-a pus antrenor pe olandezul Leo Beenhakker.

Primele meciuri ale lui Leo Beenhakker la Madrid n-au fost deloc convingătoare. Un egal acasă cu Cádiz (1-1), un eșec la Valladolid (1-2), meciuri între care s-a strecurat și victoria cu Valencia (2-1), în sferturile Copei del Rey.

Ziua în care Hagi a reușit un hat-trick pe Santiago Bernabéu

În acest context tensionat, pe 16 februarie 1992, Real Madrid avea nevoie de o evoluție convingătoare în fața lui Athletic Bilbao, doar locul 13 în campionat. Și avea să reușească o prestație de gală, mai ales datorită „magiei” lui Gică Hagi.

„Regele” a deschis scorul în minutul 22, cu un șut cu stângul din interiorul careului, la colțul scurt, după o pasă primită de la Hugo Sánchez. A fost „doar” 1-0 la pauză, dar Hagi avea să-și desăvârșească show-ul în a doua repriză. Mai întâi, în minutul 51, când a finalizat din voleu, tot cu stângul, o minge venită de la Emilio Butragueño. 

Apoi, cireașa de pe tort, servită asistenței în minutul 55. Gică a preluat mingea undeva pe la centrul terenului, a urcat cu acea eleganță caracteristică lui și a finalizat splendid din afara careului, cu o execuție în colțul lung al porții apărate de Patxi Iru. Hat-trickul era complet, la fel și noaptea de vis a lui Hagi. Real Madrid a mai marcat de două ori, iar „Bătrânul Clasic” s-a încheiat cu un convingător 5-0.

Hagi, 16 goluri în al doilea sezon la Real Madrid

Hagi a încheiat sezonul 1991-1992 cu 16 goluri în 50 de meciuri. Printre aceste reușite, una de la mijlocul terenului într-un meci cu Osasuna, un lob care a rulat luni bune la televiziunile din Spania. Un an fantastic pentru român, în care s-a prezentat Europei drept un decar autentic, cu un stâng impresionant. Un fotbalist cum erau puțini pe continent și pe care fanii lui Real Madrid l-au regretat enorm la finalul stagiunii, când clubul a decis că e oportun să-l cedeze la Brescia.

Doar că Real Madrid era deja în criză și în căutări, în ciuda sezonului excelent al lui Hagi. Leo Beenhakker nu a adus, în cele din urmă, „spectacolul” acela dorit de președinte. Mai mult, nici rezultatele așteptate. Madridul a pierdut tot în acel 1991-1992, inclusiv campionatul, în ultima etapă, la Tenerife (2-3), meci în care „Regele” a înscris o dată, din lovitură liberă.

Cu Beenhakker, „los blancos” au fost eliminați din Cupa UEFA de Torino și-au pierdut finala Copei del Rey în fața concitadinei Atlético Madrid. Culmea, sezonul următorul, cu Benito Floro pe bancă, Real Madrid avea să rateze din nou titlul, tot la Tenerife.

Gică Hagi, în schimb, s-a dus la Brescia, lângă Mircea Lucescu, unde și-a pregătit cu migală momentul care avea să-i cimenteze legenda: Cupa Mondială din 1994.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!