GALERIE FOTO Selecționerul Massimo Pedrazzini, aflat la debut, a anunțat lotul României! Obiectiv: calificarea la EURO

Selecționerul Massimo Pedrazzini, aflat la debut, a anunțat lotul României! Obiectiv: calificarea la EURO Nationala

Antrenorul italian are o carieră îndelungată în România, el activând și ca antrenor principal la FCSB.

Naționala feminină a României va juca în luna aprilie primele meciuri din preliminariile pentru Campionatul European din 2025, în deplasare contra Armeniei (vineri 5 aprilie, la Erevan) și pe teren propriu cu Kazahstan (marți 9 aprilie, pe ”Arcul de Triumf”), iar abia instalatul selecționer Massimo Pedrazzini (ex-FCSB) a anunțat lotul tricolorelor.

Sub comanda antrenorului italian, România face parte dintr-o grupă cu Armenia, Bulgaria și Kazahstan în preliminariile pentru turneul continental de anul viitor.

  • Selectionerul Massimo Pedrazzini Aflat La Debut A Anuntat Lotul Romaniei Obiectiv Calificarea La Euro 1

În urma rezultatelor înregistrate în Liga Națiunilor, naționala feminină a retrogradat în Liga C, însă luptă acum pentru câștigarea grupei din calificările pentru WEURO2025 și calificarea la barajul care le poate aduce mai aproape de prezența la un turneu final, anunță FRF pe site-ul oficial.

Lotul naționalei feminine a României

PORTARI: Andreea Părăluță (Fortuna Hjorring / Danemarca), Camelia Ceasar (AS Roma / Italia), Sara Câmpean (Politehnica Timișoara);

FUNDAȘI: Antonia Bratu (Politehnica Timișoara), Claudia Bistrian (Politehnica Timișoara), Alexandra Tunoaia (Brescia Calcio Femminile / Italia), Erika Gered (Diosgyori VTK / Ungaria), Brigitta Goder (Ferencvarosi TC / Ungaria), Teodora Meluță (Politehnica Timișoara), Ana Maria Stanciu (Farul Constanța);

MIJLOCAȘI: Ioana Bortan (Farul Constanța), Florentina Istrate (Farul Constanța), Olga Iordăchiuși (Farul Constanța), Ioana Bălăceanu (Universitatea Cluj), Giorgiana Vasile (CS Gloria 2018 BN), Andrea Herczeg (FK Csikszereda Miercurea Ciuc), Ștefania Vătafu (RSC Anderlecht / Belgia), Mihaela Ciolacu (Universitatea Cluj);

ATACANȚI: Florentina Olar (Fortuna Hjorring / Danemarca), Mara Bâtea (Universitatea Cluj), Carmen Marcu (Universitatea Cluj),  Adina Borodi (Universitatea Cluj), Cristina Carp (Young Boys Berna / Elveția).

Naționala României antrenată de Massimo Pedrazzini a retrogradat după ce a primit 15 goluri în 3 meciuri

Acum un an, în aprilie 2023, naționala feminină U19 a României, antrenată de același Massimo Pedrazzini, a participat la cea de-a doua rundă pentru calificarea la Campionatul European, însă rezultatele castrofale au făcut atunci ca ”tricolorele” să urmeze a evolua în Liga B în viitoarele calificări pentru Euro.

Naționala lui Pedrazzini a pierdut contra Franței, 0-6, împotriva gazdei turneului de calificare, Portugalia, 0-5, și, în ultimul meci al grupei, 2-4 cu Ungaria.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!