După ce biletele puse în vânzare pentru fanii echipei naționale au fost epuizate, Federația Română de Fotbal a pus la dispoziția fanilor și alte tichete pentru meciul cu Bosnia.
Sold-out pentru România - Bosnia
Rezervate inițial fanilor oaspeți, FRF a pus în vânzare aproximativ 2.000 de bilete, returnate de bosniaci, iar acestea s-au vândut în doar 15 minute.
„WOW! Sunteți minunați! Toate cele 2.000 de bilete puse în vânzare azi s-au vândut cu viteza lui Sonic și s-au epuizat în 15 minute!”, a transmis FRF.
Astfel, există posibilitatea ca meciul cu Bosnia să doboare recordul de asistență pentru un meci al echipei naționale (53.329 de fani, la România - Olanda 1-4, din 2012).
Programul complet al grupei noastre este următorul:
- Vineri, 21 martie: Cipru – San Marino, ROMÂNIA– Bosnia-Herțegovina (21:45)
- Luni, 24 martie: Bosnia și Herțegovina – Cipru, San Marino – ROMÂNIA
- Sâmbătă, 7 iunie: Bosnia și Herțegovina – San Marino (16:00), Austria – ROMÂNIA (21:45)
- Marți, 10 iunie: ROMÂNIA– Cipru, San Marino – Austria (21:45)
- Sâmbătă, 6 septembrie: Austria – Cipru, San Marino – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Marți, 9 septembrie: Bosnia și Herțegovina – Austria, Cipru – ROMÂNIA (21:45)
- Joi, 9 octombrie: Austria – San Marino, Cipru – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Duminică, 12 octombrie: San Marino – Cipru (16:00), ROMÂNIA– Austria (21:45)
- Sâmbătă, 15 noiembrie: Cipru – Austria (19:00), Bosnia-Herțegovina – ROMÂNIA (21:45)
- Marți, 18 noiembrie: Austria – Bosnia și Herțegovina, ROMÂNIA– San Marino (21:45)