Spartanii români în bătălia de la Felcsut! Naționala va avea sute de fani la duelul decisiv cu Israelul

Spartanii români în bătălia de la Felcsut! Naționala va avea sute de fani la duelul decisiv cu Israelul Nationala

FRF a reușit să smulgă un număr mult mai mare de bilete pentru importanta confruntare cu Israelul, decisivă pentru prezența la Euro 2024. 

Partida Israel - România, programată pe 18 noiembrie, de la ora 21:45, decisivă pentru stabilirea echipei care va obține calificarea la Euro 2024, se va juca pe stadionul Pancho Arena din Felcsut (Ungaria), o locație aflată la aproximativ 50 de kilometri de Budapesta.

Conform regulamentului UEFA, FRF ar fi trebuit să primească doar 193 de bilete, pentru că arena are o capacitate de 3.865 de locuri, dar președintele Răzvan Burleanu a dezvăluit că, în urma negocierilor cu omologii israelieni, 462 de suporteri români vor putea urmări pe viu partida.  

  • Spartanii Romani In Batalia De La Felcsut Nationala Va Avea Sute De Fani La Duelul Decisiv Cu Israelul 4

"Suntem încrezători că jucătorii noștri vor reuși să ne facă bucuroși la finalul acestei campanii"

"Meciul cu Israelul e cu siguranță unul decisiv, atât pentru noi, cât și pentru Israel. Chiar dacă Israel mai are și această șansă a calificării prin Nations League. Suntem încrezători că jucătorii noștri vor reuși să ne facă bucuroși la finalul acestei campanii. Jucătorii noștri au demonstrat deja că în acest an au făcut pasul către o nouă etapă a performanței sportive. Sunt neînvinși și chiar pe primul loc în această grupă de calificare. 

Cu siguranță acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul staff-ului. Selecționerul Edi Iordănescu a reușit să creeze un grup foarte bun, care se caracterizează astăzi prin câteva caractere esențiale - curaj, determinare, dăruire, corectitudine, familie. Cred că aceasta este o valoare adăugată extrem de importantă pe care a adus-o, a creat o cultură a performanței la nivelul primei reprezentative, care a produs automat și o schimbare de comportament din partea jucătorilor bazată pe coeziune. Cred că în jurul acestor valori s-a creat o stare de spirit la nivelul grupului, care sperăm că ne va aduce această bucurie. Există această dorință de a reuși împreună. 

"462 de suporteri vor avea posibilitatea să susțină echipa națională în acest meci decisiv cu Israel"

Despre meciul de la Budapesta, sau de lângă Budapesta... Avem un dialog eficient cu Federația de Fotbal din Israel, dar și cu UEFA. Avem capacitatea de a-i anunța pe suporteri, chiar acum, că la 12:30 se deschide procedura de comercializare a biletelor că vom avea un număr mai mare de bilete alocate suporterilor decât cota de 5% prevăzută de regulamentul competiției. Ca să fiu și mai precis, 462 de suporteri vor avea posibilitatea să susțină echipa națională în acest meci decisiv cu Israel. În contextul în care știți foarte bine că acolo capacitatea stadionului este de doar 3.800 de locuri", a declarat președintele FRF. 

Text și foto - Gabriel Chirea

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!