"Știre falsă!" Burleanu intervine în cazul așa-zisului "selecționer interzis" pentru România
Răzvan Burleanu, președintele FRF, se află în această perioadă în negocieri cu Mircea Lucescu pentru preluarea postului de selecționer al României.
Pe lângă Gică Hagi, care a refuzat propunerea, și Mircea Lucescu, care este așteptat să ofere un răspuns final, pe lista Comisiei Tehnice a FRF s-ar mai afla și Adrian Mutu. Totuși, în presă a apărut informația potrivit căreia Răzvan Burleanu nu ar fi de acord ca "Briliantul" să preia prima reprezentativă, nemulțumit de modul în care tehnicianul a părăsit naționala U21 în 2021, după Campionatul European.
Adrian Mutu: "Președintele Burleanu mi-a spus că este o știre falsă că n-aș fi dorit la națională"
Adrian Mutu recunoaște că a fost afectat după ce a citit această știre, însă imediat a fost asigurat de Răzvan Burleanu printr-un mesaj că este "o știre falsă".
"Ce s-a scris, că pe mine nu m-ar vrea președintele Burleanu, este o minciună. Chiar am primit mesaj de la dânsul, spunându-mi că e o știre falsă. Chiar dacă nu am crezut-o, pe undeva am fost afectat, pentră că, chiar dacă nu am crezut-o, știam relația mea cu Federație, ceea ce am făcut la U21 și relația cu toată Federația.
Da, am primit mesaj de la Răzvan Burleanu. Mi-a spus că e o știre falsă. Mă bucură acest fapt. Chiar cred că am o relație bună cu Federația, așa cum am avut-o și înainte ca jucător. Eu mă ghidez după experiența mea în cadrul Federației, una în care primează cuvântul de profesionalism", a spus Adrian Mutu, la Fanatik.
Adrian Mutu a plecat de la naționala U21 a României după Campionatul European din 2021, unul la care tricolorii au obținut 5 puncte dintr-o grupă cu Olanda, Germania și Ungaria, însă din care nu au reușit să obțină calificarea în sferturi.
La acel moment, Răzvan Burleanu afirma că și-ar fi dorit să îl păstreze pe Adrian Mutu, însă s-a lovit de refuzul antrenorului, care a spus că vrea să lucreze la o echipă de club, iar la scurt timp a semnat cu FC U Craiova.
"Am avut o discuţie cu Adi Mutu. El îşi doreşte foarte mult să antreneze o echipă de club. Noi, pe de altă parte, ne dorim să îl avem pe Adi şi în viitoarea campanie de calificare. Dar ne dorim ca selecţionerul care începe campania de calificare să o şi termine. De aceea, cred că, în momentul de faţă, şansele de a continua împreună sunt destul de mici.
Ştiu toate discuţiile lui Adi, fiindcă avem o relaţie bazată pe sinceritate. Are foarte multe oferte, inclusiv din străinătate. Astfel, cred că, în perioada următoare, Adi va trebui să ia o decizie în privinţa clubului pe care îl va antrena", spunea Răzvan Burleanu, în mai 2021.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News