Stoichita mizeaza pe Man si Stanciu in meciul cu Macedonia de Nord: "Evolutiile lor au fost consistente in ultima vreme!" Ce a spus despre debutantul Popescu

Romania - Macedonia de Nord este LIVE pe PRO TV si WWW.SPORT.RO de la 21:45.

Inainte de meci, directorul tehnic al Federatiei Romane de Fotbal, Mihai Stoichita, a spus ca faptul ca Radoi va sta in cele din urma pe banca tehnica poate reprezenta un imbold in plus pentru jucatori.

"Suntem in saptamana emotiilor. Sper ca totul sa fie spre bine si sa castigam in seara asta. Este un nou inceput si cred ca echipa aceasta are capacitatea de a ne da bucurii in continuare.

A fost sansa noastra ca testele sa iasa negative si Mirel sa reintregeasca grupul. A fost o surpriza placuta si probabil si un imbold pentru jucatori pentru ca este important si factorul emotional inainte de meciuri. Debutul e bun, sa vedem sfarsitul", a spus Mihai Stoichita.

De asemenea, directorul tehnic FRF a spus ca mizeaza in special pe Man si Stanciu in acest meci, datorita prestatiilor foarte bune pe care le-au avut in ultimele meciuri la echipele de club.

"Eu cred ca faptul ca evolutiile lor au fost consistente in ultima vreme le-a dat dreptul sa fie titulari in echipa nationala. Nu sunt titulari doar pentru o aventura de o seara, pentru tineretea lor. Eu cred ca deja am inceput sa consolidam asa-zisa viitoare echipa nationala despre care am tot vorbit dupa Campionatul European de tineret din 2019. Acum ei deja s-au copt, au experienta plus talentul pe care-l poseda si probabil ca ne vor oferi bucurii in continuare", a adaugat directorul FRF.

In continuare Mihai Stoichita a vorbit despre debutantul Ovidiu Popescu, cel care va fi titular pe pozitia de fundas dreapta in meciul cu nord-macedonenii: "Este singurul debutant din seara asta. Ii spun 'bafta'. E un jucator care s-a impus in ultima vreme, nu intr-o anumita pozitie, ci in mai multe pozitii jucand la FCSB, dar se pare ca i se potriveste acest post si il joaca foarte bine".

In incheiere, Stoichita a spus cum si-ar dori sa inceapa jucatorii lui Mirel Radoi aceasta campanie de calificare: "Cred ca ar trebui sa ne gandim la numarul de victorii, nu la numarul de puncte. Eu as vrea sa avem doua victorii, un meci nul si cred ca este foarte bine in acest inceput de campanie".

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!