"Tanase a fost cel mai bun! Pretul sau s-a triplat" Vezi aici cat costa Tanase
Dupa golul reusit aseara, pretul de transfer al lui Tanase a sarit in aer! 15 milioane de euro valoreaza noul Mutu de la Pitesti.
"M-am bucurat pentru Tanase ca a dat gol. Asa a vazut toata tara ca e un jucator bun. Eu stiam asta, stiam cum joaca, pentru mine nu a fost o surpriza. Ma asteptam sa dea gol! Sincer speram din tot sufletul! Stiam ca e ambitios. Mai sunt si alti Cristi Tanase la FC Arges, doar asteapta sa fie convocati! Am mai cam patru bucati! a spus Penescu pentru www.sport.ro
"Tanase a purtat numarul 10! Eu cred ca e urmasul lui Mutu si al lui Dobrin. Saptamana trecuta Tanase costa 5 milioane de euro. Acum 10 milioane... dar oricum nu-l dau! Daca imi ofera cineva 10 o sa cer 15 milioane... nu vreau sa-l dau! Nu ma intereseaza pe mine banii!" a mai spus seful de la Pitesti.
Antrenorul Mihai Ianovschi, care l-a pregatit la juniori pe Cristian Tanase, a declarat ca intenationalul de la FC Arges, alintat Dodel, a avut un debut fericit ca titular in nationala Romaniei, pentru care a si marcat un gol.
"Dodel a jucat nesperat de bine si a avut un debut fericit ca titular in echipa nationala, inscriind primul gol. A avut o evolutie consistenta si acum este un moment bun pentru el. Este un jucator cu care trebuie sa se aiba rabdare si care are un caracter aparte. Este inca un copil si cu cat va fi mai putin mediatizat, cu atat va fi mai bine pentru el", a spus Ianovschi.
Unchiul lui Cristian Tanase, Doru Draghici, prezent in tribune la meciul Austria - Romania, scor 2-1, crede ca nepotul sau a fost unul dintre cei mai buni tricolori. "Din pacate nu am avut timp sa ma bucur prea mult de golul lui Cristi, deoarece austriecii au egalat repede. Cred ca Dodel a fost unul din cei mai buni jucatori ai echipei nationale in partida cu Austria", a spus Doru Draghici.
Antrenorul echipei FC Arges, Ionut Badea, spera ca mijlocasul Cristian Tanase sa nu resimta oboseala dupa perioada indelungata in care s-a aflat in cantonamente. "Singurul element imprevizibil in atacul echipei nationale in meciul cu Austria a fost Cristi Tanase. Cu totii ne-am bucurat la golul inscris de Dodel care a fost 14 zile in cantonament. Speram sa nu resimta o stare de oboseala la meciul cu Pandurii", a precizat Badea.
Cristian Tanase a evoluat, miercuri, in primul meci din postura de titular pentru echipa nationala a Romaniei, in partida cu selectionata Austriei. Tanase a marcat singurul gol al Romaniei, in minutul 24.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News