GALERIE FOTO Teodora Meluță, în naționala României. Cum arată lotul convocat se selecționerul Cristi Dulca
Naţionala feminină a României va efectua un stagiu de pregătire în Antalya (Turcia), în cadrul căruia va disputa şi două jocuri de verificare contra Greciei şi Turciei.
- În urma rezultatelor înregistrate în Liga Naţiunilor, naţionala feminină a retrogradat în Liga C.
- Astfel, preliminariile pentru WEURO2025 le va disputa în Liga C, împotriva unor adversare mai slab clasate.
Tricolorele îşi vor afla adversarele din calificările la WEURO 2025 pe 5 martie 2024, în urma tragerii la sorţi care va avea loc la sediul UEFA de la Nyon.
Pentru acţiunea de pregătire din Turcia, selecţionerul Cristian Dulca a convocat 24 de jucătoare:
PORTARI: Andreea Părăluţă (Fortuna Hjorring / Danemarca), Camelia Ceasar (AS Roma / Italia), Salamon Szidonia (CS Gloria 2018 BN);
FUNDAŞI: Antonia Bratu (Politehnica Timişoara), Cristina Botojel (Fortuna Hjorring / Danemarca), Claudia Bistrian (Politehnica Timişoara), Alexandra Tunoaia (Brescia Calcio Femminile / Italia), Erika Gered (Diosgyori VTK / Ungaria), Brigitta Goder (Ferencvarosi TC / Ungaria), Teodora Meluţă (Politehnica Timişoara), Florentina Olar (Fortuna Hjorring / Danemarca), Ana Maria Stanciu (Farul Constanţa);
MIJLOCAŞI: Ioana Bortan (Farul Constanţa), Olga Iordăchiuşi (Farul Constanţa), Ioana Bălăceanu (Universitatea Cluj), Giorgiana Vasile (CS Gloria 2018 BN), Andrea Herczeg (FK Csikszereda Miercurea Ciuc), Ana Vlădulescu (Haladás-Viktoria FC / Ungaria), Mădălina Tătar (Vitória Sport Clube / Portugalia), Ştefania Vătafu (RSC Anderlecht / Belgia), Mihaela Ciolacu (Universitatea Cluj);
ATACANŢI: Mara Bâtea (Universitatea Cluj), Carmen Marcu (Universitatea Cluj), Cristina Carp (Young Boys Berna / Elveţia).
”Prima noastră campania în Liga Naţiunilor nu a fost deloc aşa cum ne-am propus, însă este momentul să tragem linie şi să o luăm de capăt în noul an. Cred că am învăţat cu toţii din greşelile pe care le-am făcut în campania precedentă, am avut şi ghinionul de a nu avea lângă noi 4-5 jucătoare importante pentru prima reprezentativă, însă avem încredere că anul 2024 va fi mult mai bun! Vom începe pregătirea campaniei pentru WEURO2025 la finalul acestei luni, cu un stagiu de pregătire în Turcia, unde vom avea şi două jocuri amicale.
Mă bucur enorm că le vom avea alături de noi pe Florentina Olar şi Mihaela Ciolacu, două jucătoare extrem de importante. Florentina revine după naştere, însă ambiţia şi pasiunea ei pentru acest sport sunt absolut incredibile.
După doar 5 luni de la naştere se antrenează cot la cot cu colegele ei de la Fortuna şi sperăm să o şi vedem la joc în acest stagiu din Antalya! Ciolacu a început să intre încet încet la antrenamente după accidentarea suferită la ligamente, însă va fi benefic să o avem în acest stagiu pentru a-i putea monitoriza evoluţia în perspectiva meciurilor oficiale care ne aşteaptă în aprilie. Îmi doresc ca 2024 să fie un nou început pentru naţionala feminină, cu o altă abordare, altă atitudine şi mai ales cu rezultate pozitive”, a declarat selecţionerul Cristian Dulca.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News