Titularul lui Edward Iordănescu a jucat cu fractură! Pierdere importantă pentru Dan Petrescu
Naționala României a câștigat ultimul meci din Nations League, scor 4-1 cu Bosnia și Herțegovina, însă a retrogradat în Liga C.
Meciurile naționalelor afectează deseori echipele de club, în special în sensul accidentărilor în rândul jucătorilor. Un titular din naționala lui Edward Iordănescu a jucat însă accidentat cu Bosnia, în ultimul meci, iar asta se răsfrânge asupra campioanei României, CFR Cluj.
Andrei Burcă (29 ani) a fost titular și integralist cu Bosnia, însă fundașul central de la CFR Cluj a făcut un mare sacrificiu pentru a juca. Conform Fanatik, jucătorul a suferit o fractură la deget în startul meciului, însă asta nu l-a făcut să ceară schimbare și ambiționat, a continuat să joace.
Andrei Burcă, indisponibil pentru CFR Cluj
Deși nu i s-au făcut teste la echipa națională, medicii lui CFR Cluj l-au consultat pe Andrei Burcă, iar verdictul nu a fost unul pe placul lui Dan Petrescu. Fundașul va lipsi de pe teren trei săptămâni, urmând să fie indisponibil pentru „dubla” cu Slavia Praga din UEFA Europa Conference League, dar și pentru meciurile din campionat cu Petrolul, UTA Arad și Sepsi.
- 4 milioane de euro este cota lui Andrei Burcă conform Transfermarkt.
- 15 meciuri a jucat în acest sezon fundașul central pentru CFR Cluj.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News