Cele două formații și-au dat întâlnire pe stadionul "Arena Națională" din București, în cadrul ultimului meci al grupei Nations League.

Scorul a fost deschis de Daniel Bîrligea încă din secunda 65 a meciului. Tricolorii au dominat prima repriză și cu doar patru minute înainte ca aceasta să se finalizeze Răzvan Marin avea să dubleze avantajul.

Ciprioții au început mai bine a doua repriză și au marcat prin Ioannis Pittas, care a profitat de o greșeală a fundașului de la Tottenham, Radu Drăgușin.

După ce Florin Niță s-a accidentat în minutul 72, Mircea Lucescu s-a trezit nevoit să facă schimbări, și ce schimbări a mai făcut!

Inspirația a fost de partea lui "Il Luce" și după cartonașul roșu primit de oaspeți cinci minute mai târziu, elevii săi aveau să se dezlănțuie.

Răzvan Marin a înscris "dubla" în minutul 80, iar peste doar trei minute și Florinel Coman avea să se treacă pe tabelă.

Tot cu gândul la Kosovo! Ce a spus Răzvan Marin despre scandal

La finalul celor 90 minute, Răzvan Marin, omul cu gol și assist, a venit la microfon și nu s-a ferit de declarații.

Mijlocașul a analizat partida și s-a arătat mulțumit de prestația colegilor săi. Mai mult, Marin a abordat și subiectul scandalului cu Kosovo și consideră că este o lipsă de respect, atât pentru tricolori, cât și pentru fotbal în sine.

Pe final, fiul fostului internațional Petre Marin a vorbit și despre o potențială mutare la o echipă mai mare.

"Mă bucur că pot ajuta echipa să câștige meciul și cred că asta a fost cel mai important. Cred că am început meciul foarte bine; ne-am dorit, în primele 15 minute, să mergem sus, să facem presiune om la om, și ne-a reușit. Cred că prima repriză am controlat-o de la un capăt la altul. În a doua repriză am intrat relaxați, puțin prost; ei au avut câteva minute bune atunci când au dat gol, dar după aceea am preluat din nou controlul. Este important să ajut echipa; vreau să dau pase decisive și să marchez.

Cred că, în ultimii 2-3 ani, avem o perioadă foarte bună. Creștem de la meci la meci, iar rezultatele de la Euro ne-au dat o încredere și mai mare. Am terminat trei grupe consecutive pe primul loc. Ne-am dorit să câștigăm grupa pentru a fi în urna a doua, ceea ce ne bucură. Vom vedea cu cine vom pica și, la preliminarii, sperăm să terminăm pe primul loc și să ne calificăm la Mondial.

Sincer, eu personal nu am nicio emoție. Nu am de ce să am emoții. Nu a fost vorba de rasism sau altceva. Arbitrul nu le-a dat voie să intre la vestiar, iar e normal ca UEFA să ne dea meciul la masa verde și să câștigăm cu 3-0. Sper să nu fie interese la mijloc sau politică. Așa ceva nu ar trebui să facă parte din fotbal. Este un sport frumos, pentru oameni, și nu ar trebui să avem astfel de momente. Prin ceea ce au făcut, ei au arătat că nu ne respectă, că nu respectă fotbalul.

Da, bineînțeles, pentru moment mi-a fost gândul doar la echipa națională. Bineînțeles, și la Cagliari. Vom vedea ce va fi pe viitor. Îmi doresc să ajung la o echipă mai bună. Cred că am capacitatea necesară de a juca la un nivel mai înalt. Important este să continui tot așa.

Cel mai frumos lucru a fost calificarea la Campionatul European și ceea ce am realizat la Euro 2024. De îmbunătățit, așa cum vrea și nea Mircea, ar fi să creștem jocul din punct de vedere al posesiei. Cred că putem, fiindcă avem jucători tehnici, de calitate, și trebuie doar să gândim mai limpede în anumite momente", a spus Răzvan Marin, la finalul meciului.

Când va juca România în preliminariile CM 2026

  • Etapa 1: 21-22 martie 2025 (doar dacă va pica în grupă de 5)
  • Etapa 2: 24-25 martie 2025 (doar dacă va pica în grupă de 5)
  • Etapa 3: 6-7 iunie 2025 (doar dacă va pica în grupă de 5)
  • Etapa 4: 9-10 iunie 2025 (doar dacă va pica în grupă de 5)
  • Etapa 5: 4-6 septembrie 2025
  • Etapa 6: 7-9 septembrie 2025
  • Etapa 7: 9-11 octombrie 2025
  • Etapa 8: 12-14 octombrie 2025
  • Etapa 9: 13-15 noiembrie 2025
  • Etapa 10: 16-18 noiembrie 2025

BARAJ

  • Semifinale: 26 martie 2026
  • Finala: 31 martie 2026