NEWS ALERT Trei jucători, OUT din lotul României pentru meciul cu Belarus
România înfruntă Belarus, la Budapesta, joi, de la ora 21:45, în preliminariile EURO 2024.
La fel ca la precedentele acțiuni, Edi Iordănescu a fost nevoit să lase trei jucători în tribună pentru duelul cu Belarus pentru a rămâne cu un lot de 23.
Adrian Rus, Andrei Borza și Daniel Birligea, lăsați în afara lotului la Belarus - România
Edi Iordănescu a renunțat la fundașii Adrian Rus și Andrei Borza, dar și la atacantul Daniel Birligea. Cei trei vor urmări din tribune meciul de la Budapesta.
Adrian Rus nu a mai jucat pentru naționala României din noiembrie 2022, fiind rezervă neutilizată la cinci jocuri din preliminarii. Pe postul de fundaș central, Edi Iordănescu îi are la dispoziție pe Radu Drăgușin, Bogdan Racovițan și Andrei Burcă.
Andrei Borza (17 ani), convocat de urgență în locul lui Mario Camora, accidentat, va mai avea de așteptat până la debutul pentru naționala de seniori. În absența rapidistului, selecționerul se va baza mai mult ca sigur pe Nicușor Bancu în poziția de fundaș stânga.
Se amână și debutul lui Daniel Birligea (23 de ani). În absența atacantului de la CFR Cluj, Edi Iordănescu ar putea miza pe Denis Alibec, Denis Drăguș sau Louis Munteanu.
Lotul României pentru meciurile cu Belarus și Andorra
PORTARI
- Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 5/0), Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0);
FUNDAȘI
- Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 12/1), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 9/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 21/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 30/2), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0) ÎNLOCUIT CU Andrei Borza (FC Rapid 1923, 0/0);
MIJLOCAȘI
- Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 2/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 48/2), Nicolae Stanciu (Damac FC | Arabia Saudită, 62/13), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 32/4), Darius Olaru (FCSB, 13/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 11/1), Dennis Man (Parma | Italia, 19/6), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 27/2), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 14/4), Florinel Coman (FCSB, 9/0);
ATACANȚI
- Denis Alibec (Muaither | Qatar, 33/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 5/2), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0), Louis Munteanu (Farul Constanța, 0/0).
Cum arată clasamentul în grupa I din preliminariile EURO 2024
- 1. Elveția - 14p
- 2. România - 12p
- 3. Israel - 11p
- 4. Belarus - 4p
- 5. Kosovo - 4p
- 6. Andorra - 2p
Programul României în preliminariile EURO 2024
- 12 octombrie, ora 21:45: Belarus - România
- 15 octombrie, ora 21:45: România - Andorra
- 18 noiembrie, ora 21:45: Israel - România
- 21 noiembrie, ora 21:45: România - Elveția
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News